tapiseria monumentală
Cela Neamţu, într-o expoziţie aniversară - „Fereastra timpului meu“
„Fereastra timpului meu”, ultima expoziţie de tapiserie semnată Cela Neamţu, se va dezvălui iubitorilor de frumos luni, 12 septembrie, a.c. ora 18.00, la vernisajul găzduit de Galeria „Dialog”, de la parterul Primăriei Sectorului 2 în prezenţa Primarului Neculai Onţanu şi a criticului de artă Dorana Coşoveanu.
Primăria Sectorului 2 lansează o invitaţie la reverie, „deschizând ferestrele” spre un tărâm „populat” cu „Altare”, „Hrisoave” „Păstoriţe”, „Păsări timp”, „Raze de lumină”, „Ferestre pentru Ierihon” şi multe altele, toate expuse cu ingeniozitate în generosul spaţiu al Galeriei „Dialog”.
„Tapiseriile Celei au amprenta dumnezeirii. Degradeurile cu pasiunea ocrului şi firescul compoziţiei mă duc spre un tărâm al perfecţiunii cromatice” – remarca directorul Muzeului de Artă Vizuală Galaţi, Dan Basarab Nanu.
Membră a Uniunii Artiştilor Plastici din Bucureşti, Cela Neamţu a descoperit o inovaţie spectaculoasă, ce constă în combinarea tehnicii clasice a ţesutului pe vertical, „haute lisse”, cu punctul de la Putna, inspirat din broderiile medievale româneşti, pe care l-a multiplicat şi l-a transformat în nodul esenţial al „zidurilor de lână” din lucrările sale.
Demn de remarcat este curajul artistei de a ataca tapiserii de mari dimensiuni, tapiseria monumentală. „Ferestrele ei fac conjuncţia dintre aici şi dincolo, real şi imaginar. Pe sub arcul torsadelor păşim în teritoriile visului şi descoperim cu uimire un parcurs ideal al omului, terestru prin limite biologice, astral prin aspiraţii şi destin” – scria în „Ziarul de Iaşi” Valentin Ciucă, în anul 2006.
„De ce fereastra? Pentru că este cel mai decorativ element arhitectural care poartă în el forma stilistică, un „înăuntru” şi un „înafară”, un aici şi un „dincolo”. „Înăuntru” şi „aici” oarecum ştiu ce înseamnă. Tăcute şi misterioase rămân „afară” şi „dincolo”. Pentru privitor, acest dialog al formelor este tulburător şi provocator. Tot spectrul de nuanţe coloristice este trăirea şi starea mea de spirit” – explică artista plastică Cela Neamţu.
Expoziţia de stampe poate fi admirată la Galeria „Dialog” în perioada 12 septembrie – 14 octombrie 2011, intrarea fiind liberă.