portelan
Salonul Naţional de Artă Decorativă, a X-a ediţie
COMUNICAT DE PRESĂ
28 octombrie 2009
Administraţia Prezidenţială şi Muzeul Naţional Cotroceni vă invită miercuri, 28 octombrie 2009, orele 18.00 în Pivniţele Cantacuzine ale muzeului, la cea de-a zecea ediţie a Salonului Naţional de Artă Decorativă, manifestare intrată în tradiţia Muzeului Naţional Cotroceni, încă de la înfiinţarea sa.
Ediţia a X-a a Salonului Naţional de Artă Decorativă reuneşte un număr de 91 de artişti plastici din domeniul artelor decorative: tapiserie, imprimeuri textile, forme artistice decorative din porţelan, sticlă şi metal.
Artiştii plastici participanţi la acest eveniment, provin din cadrul filialelor Uniunii Artiştilor Plastici din Bucureşti, Cluj, Iaşi, Oradea, Buzău, Deva, Târgu Mureş, Râmnicu Vâlcea, Timişoara, Braşov, Baia Mare, scopul acestei acţiuni culturale fiind acela de promovare a artei contemporane româneşti şi de valorificare a potenţialului creator al artiştilor din România.
Expozanţii sunt artişti consacraţi, nume cunoscute în domeniu precum: Traian Ştefan Boicescu, Lucian Butucariu, Cela Neamţu, Ioan Nemţoi, Karoly-Zold Gyongyi, Gheorghe Gogescu, Nicolae Zimbroianu, Zoe Vida-Porumb, Alexandru Ghilduş etc.
In cadrul expoziţiei vor figura şi lucrări ale artiştilor din generaţia mai tânără: Petru Radu Buba, Liliana Marilena Crăciun, Irina Raluca Ionescu, Valentina Stoica.
Expoziţia va fi deschisă în perioada 28 octombrie 2009 - 10 ianuarie 2010 şi va putea fi vizitată de marţi până duminică, între orele 9.30 - 17.30.
Partener: Konica Minolta
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Actualităţi, Radio Bucureşti, Agenţia Naţională de Presă Agerpres, Onlinegallery.ro, Cronica Română, Ziua, Casa Lux, Căminul, Şapte Seri.
100 de antichităţi şi flori din cele patru anotimpuri. Arta modernă chineză în stil tradiţional
Sălile Kretzulescu
Expozitia “100 de antichitati si flori din cele patru anotimpuri. Arta moderna chineza in stil traditional”, este organizata de Sectia de Arta Orientala.
Curatorul expozitiei si autorul catalogului ce insoteste expozitia este Carmen Brad, specialist in arta extrem orientala.
Expozitia “100 de antichitati si flori din cele patru anotimpuri. Arta moderna chineza in stil traditional” este parte a unui proiect mai amplu prin care Sectia de Arta Orientala a Muzeului National de Arta al Romaniei isi propune sa prezinte publicului patrimoniul de arta asiatica detinut de muzeu. Selectia expusa cuprinde 109 lucrari de arta decorativa provenind din China, care dateaza din anii 1950-1990.
Aceste obiecte sunt opera unor artizani cu abilitati deosebite, fiind manufacturate in tehnica cloisonné-ului si din materiale valoroase sau rare, cum ar fi fildesul, jadul, pietrele semipretioase, lacul, la care se adauga ceramica si portelanul. Ele au fost realizate in centre artizanale si institute de arta ce continua traditia atelierelor imperiale.
Numeroase exponate provin din randul cadourilor de stat recuperate dupa decembrie 1989 din institutii ale statului comunist si resedinte oficiale, la care se adauga opere aflate in patrimoniul muzeului avand varii proveniente. Sunt expuse in premiera cateva lucrari interesante, parte a unei donatii mai ample oferite muzeului in anul 2002 de profesorul universitar Teodor Oniga din Brazilia.
Desi lucrate in materiale si tehnici diferite, piesele expuse prezinta o trasatura comuna: respectul pentru motivele decorative traditionale, nealterate de actualizari sau imprumuturi neasimilate din arta occidentala. Repertoriul ornamental, extrem de bogat, contine scene religioase, figuri mitologice si istorice, motive florale, pasari si insecte, animale reale sau fantastice, peisaje, simboluri arhaice, embleme de bun augur, motive geometrice savant concepute, hieroglife stilizate.
Prin intermediul acestor lucrari expozitia ofera o imagine de ansamblu a acelui segment al creatiei artistice care asigura pastrarea si perpetuarea formelor traditionale in China moderna.