Oana Ştefănescu
Teatrul Odeon anunță cu regret trecerea în neființă a actriței Oana Ștefănescu
Oana Ștefănescu, actriță a Teatrului Odeon de peste 30 de ani, a plecat dintre noi în seara de 23 ianuarie 2021, lăsând în urmă amintirea unor roluri memorabile, dar mai ales imaginea unui om bun și discret, până în ultima clipă a vieții sale.
Născută pe 19 noiembrie 1960, Oana Ștefănescu a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” la clasa profesorului Octavian Cotescu și a debutat pe scena Odeonului în spectacolul „Mincinosul” de Carlo Goldoni, regia Vlad Mugur (data premierei: 11 octombrie 1991).
La Odeon a lucrat sub bagheta regizorilor Vlad Mugur, Alexandru Dabija, Dragoș Galgoțiu, Mihai Măniuțiu, Alexander Hausvater, Radu Afrim, Răzvan Mazilu, iar cea mai recentă premieră a fost pe 20 decembrie 2019, spectacolul „Persona” de Ingmar Bergman, regia Radu Nica. Actrița Oana Ștefănescu avea în pregătire musical-ul „Cabaret” de Joe Masteroff, muzica de John Kander, versuri de Fred Ebb, regia, coregrafia și costumele,
Răzvan Mazilu, în care juca alături de soțul ei, actorul Ionel Mihăilescu.
„Oana este o mare actriță, din specia cea mai rară, a celor care înțeleg teatrul și îl fac cu responsabilitate și cu o seriozitate dureroasă, adică așa cum vreau și eu să îl fac, ceva care se depărtează de noi și face parte dintre «ultimii mohicani». Oana Ștefănescu lucrează un rol așa cum un ceasornicar elvețian lucrează filigranat un ceas. Aș spune că Oana când lucrează are o atenție filigranată, care mă emoționează nespus în timpul lucrului. [...] Alături de ea eu învăț ce înseamnă teatrul adevărat, adică relație, profunzime, adică teatrul așa cum trebuie să fie." - coregraful, dansatorul și regizorul Răzvan Mazilu despre actrița Oana Ștefănescu.
De-a lungul anilor a obținut mai multe premii: Premiul de debut pentru rolul Floricica în spectacolul „Este ciudat" (1987), Premiul Cea mai bună actriţă pentru rolul Anne în filmul „Căţărarea" la Festivalul Tinerilor Creatori de Film, Bucureşti (1987), premiul Cea mai bună actriţă pentru rolul Irina din spectacolul „Matca" (1988), premiul Cea mai bună actriţă pentru rolul Mariana în filmul „Înnebunesc şi-mi pare rău" - Premiul UCIN (1993), premiul Cea mai bună actriţă pentru rolul Antigona, în piesa cu acelaşi nume (1996), premiul Cea mai bună actriţă pentru rolul Mariana Alcoforado din spectacolul „Scrisorile călugăriţei portugheze" (1997), cu Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, premiul pentru Cea mai bună actriţă la Festivalul de Teatru Scurt de la Oradea din 2015.
Acestora li se adaugă Premiul de excelenţă pentru întreaga echipă de actori pentru spectacolul „…au pus cătuşe florilor" (regia Alexander Hausvater), la Gala UNITER 1992.
Cea mai recentă apariție a Oanei Ștefănescu a fost în cadrul emisiunii moderate de actrița Rodica Mandache, Dialoguri teatrale @ODEON, difuzată online marți, 17 noiembrie 2020. Emisiunea poate fi urmărită în continuare aici.
Teatrul Odeon este alături de familia îndurerată și va păstra vie amintirea unei mari actrițe, dar mai ales a unui om care nu poate fi uitat.
Teatrul Odeon: Premiera Contra democratiei
După prima premieră a acestui an, Titanic Vals de Tudor Muşatescu, în regia lui Alexandru Dabija, Teatrul Odeon are plăcerea să anunţe a doua premieră ce poartă aceeaşi semnătură regizorală:
CONTRA DEMOCRATIEI
de Esteve Soler
traducerea Luminiţa Voina-Răuţ
Regia: Alexandru Dabija
Decor: Helmuth Stürmer
Costume: Corina Grămoşteanu
Video: Cinty Ionescu
Asistent decor: Irina Moscu
Cu: Oana Ştefănescu, Alina Berzunţeanu, Mugur Arvunescu, Mihai Smarandache, Silvian Vâlcu, Richard Bovnoczki, Coca Zibilianu, Dan Năstase
Preţul biletelor: 31,80 lei, 15,90 lei
Durata: 1h 15 min
Nerecomandat copiilor sub 14 ani
Primele reprezentaţii vor avea loc sâmbătă, 18, vineri, 24 şi duminică, 26 ianuarie, ora 19.30, Sala Studio
Contra democraţiei, scrisă în 2010 de dramaturgul spaniol Esteve Soler (născut în 1976), face parte dintr-o trilogie care mai cuprinde piesele Contra progresului (2008) şi Contra iubirii (2009), fiecare dintre ele fiind formată din câte şapte texte scurte.
Trilogia a fost deja tradusă în numeroase limbi şi aproape 50 de regizori au montat-o în Germania, Anglia, Statele Unite, Franța, Grecia,Venezuela, Chile, Elveția, Italia, Austria și România. Contra democraţiei a fost distinsă cu Premiul Serra d'Or (pentru cea mai bună piesă de teatru a anului), iar Contra progresului a primit în Franţa Premiul Godot (pentru cea mai bună piesă de teatru a anului).
"În această trilogie-oglindă, Soler reflectă monstruozitățile și contradicțiile sinistre din vremurile în care trăim şi prezintă viziunea sa asupra omului și a lumii contemporane în mici pastile gotice, șapte bomboane umplute cu acid sulfuric. O lume sumbră, care se înrudeşte cu Grand Guignol și cu episoade din Zona Crepusculară; dar, de asemenea, moşteneşte cuvintele lui Ionesco sau Beckett, metodele lui Brossa și Calders, imaginația lui Buñuel sau reaua-voinţă a lui Boadella. În același timp, vocea acestui tânăr dramaturg este extrem de personală și sinceră, și acest lucru face trilogia irezistibilă."
Jordi Duran
Foto: Mihaela Marin