Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă

Manuell Mănăstireanu

O nouă expoziţie Manuell Mănăstireanu

  • Adina Rențea
  • Arta
  • Institutii culturale
  • Manuell Mănăstireanu
  • Expoziţii
  • Vernisaje
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
ARCUB
Data: 
15 Dec 2022 - 8 Jan 2023
Eveniment special: 
Nu

„Nimic nu respiră cu-adevarat, fără lumina dinlăuntru” Manuell Mănăstireanu

O nouă expoziţie Manuell Mănăstireanu, marca Vikart, va înnobila din 15 decembrie 2022 – 8 ianuarie 2023, spaţiul deja respirând de artă al Hanului Gabroveni, monument de istorie şi arhitectură din Bucureşti. Cu scopul declarat, încă de la înfiinţarea sa, de prezentare şi promovare a artei şi artiştilor contemporani, Vikart îi dedică o nouă expoziţie artistului ieşean, Manuell Mănăstireanu, studentul unui alt nume important al artei plastice româneşti, Dan Hatmanu.
Într-o permanentă relaţie cu propriile resorturi interioare de transformare, arta lui Manuell Mănăstireanu inspiră sensibilitate, forţă şi fragilitate, deopotrivă. Plăsmuiri ale unor emoţii şi trăiri personale profunde, indiferent de tematica abordată, lucrările artistului reprezintă un simbol al căutării puterii interioare, vindecării, iubirii şi adevărului.
Interesat de o tematică diversă, ca o dorinţă de a ilustra şi amplifica frumosul şi lumina din oameni, arta lui oscilează între reflecțiile interioare ale propriului eu și tensiunea existenţială a realităţii. Pătrunde, astfel, mai uşor, printre secretele fiinţei umane, îşi înţelege mai bine trăirile şi îşi eliberează emoţiile prin simboluri vindecătoare.
80 de lucrări, pictură în culori acrilice şi desene, în mare parte neexpuse public până acum, având ca tematică subiecte dominante ale artei sale, întregesc o tematică uimitoare, atât ca registru artistic, cât şi ca expresivitate plastică.
Orientându-se către bogăţia vieţii interioare şi materialitatea universului său intim, în care prinde fiinţă şi chip, un cosmos al intimităţii, „Ecouri” reprezintă sufletul pictorului, care nu a simţit impulsul de a se delimita de universul său intim, ci dimpotrivă, a descoperit nobleţea interioară de a suferi şi de a dezvălui, prin arta sa, miracolul timpului trăit. Recuzita semantică este pluriformă, pictorul îşi onorează harul prin abilităţi tehnice deosebite, iar echilibrul interior al picturii sale evadează din limitele formatului tradiţional, din clasicitatea reprezentării picturale, ajungând la o nouă sinteză vizuală.

„M-am născut ca să fiu pictor, eu am ales de la început să pictez, iau pictura ca pe o vocaţie, nu ca pe o joacă”, afirma Manuell Mănăstireanu.
Cu un simţ artistic înnăscut, un limbaj propriu, bine articulat, individualizat, în care se remarcă cu uşurinţă măiestria tehnică şi artistică, siguranţa în exprimarea plastică, în linie şi culoare, lucrările lui Manuell Mănăstireanu vorbesc despre o poetică a formelor interioare, a culorilor, în care omul este singurul capabil să redea forma plastică a frumuseţilor pe care divinitatea le-a sădit în sufletul fiecăruia dintre noi. Lumina, cu care artistul se află într-o relaţie necontenită, descrisă în perspective profund coloristice, dovedeşte crezul artistului care caută lumina exterioară, dar mai ales lumina interioară.
Magia lucrărilor lui Manuell Mănăstireanu rezidă din libertatea interpretării şi a culorii. Avem de-a face cu un subtil sistem de interogaţii interioare, în care artistul vizează destructurarea imaginii convenţionale, printr-o imagine transfiguratoare, menită să confere pânzelor sale forţă şi gravitate.
Recuzita stilistică a artistului face apel la sugestiile expresioniste, dar fără excesele cromatice ale acestuia. Cu o forţă de simbol extrem de puternică, care nuanţează şi potenţează impactul vizual, portretele lui Mănăstireanu au un dramatism al propriilor existenţe, au o monumentalitate a lor. Oamenii își pun intrebări, despre ochii personajelor sin opera lui, despre lipsa unui zâmbet... și abia atunci încep să înţeleagă, că el pictează într-o manieră unică, personală, în care fiinţa devine o manifestare intimă, pe care privitorul o simte conform propriei sale percepţii, pentru că văzul dispare, dar se recompune ca lumină interioară!

„Între timp, oamenii se nasc şi mor, unii uitaţi în propria lor unicitate. Dominantele grave, sumbre adesea, evocă cerurile mohorâte ale existenţei, ratările întâlnirilor cu fiinţa interioară. Omul generic e traversat de angoase şi anxietăţi şi chipul lui se contorsionează sub presiunea deformărilor afective.” afirma despre arta lui Mănăstireanu, criticul de artă, Valentin Ciucă.

„Portertul s-a născut în pictura mea ca o prelungire firească a tot ceea ce este în mine, lucrările mele fiind mai degrabă obsesii, expresivitatea dată de povestea din spatele fiecarui chip este centrul meu de interes”. Poate de aceea, picturile lui Manuell Mănăstireanu sunt exerciții de sinceritate faţă de el și faţă de public. El nu vrea să şocheze, dar sobrietatea şi dramatismul picturilor sale sunt o prelungirea luminilor şi umbrelor din existența sa. Artistul nu intră în pielea personajului atunci când îl pictează, ci caută personajele în propriul său eu, în propria-i intimitate.

Chipurile lui Brâncuşi sau Enescu sunt memorabile, nu pentru că reprezintă un mare muzician și un imens sculptor, ci pentru că Manuell Mănăstireanu i-a văzut şi i-a pictat ca nimeni altcineva!
I-a remitizat!
„Oamenii pe care-i pictez eu nu au rang, au stare. Sunt strigăte mute într-o lume a indiferenţei!”, mărturisea Manuell Mănăstireanu, un artist care pictează ca să respire, care nu se vede făcând altceva, care nu ştie să facă altceva, dar ştie şi simte că pictura este firul vieţii sale, care consideră că cel mai important este să reuşească să transmită acel „ceva” prin lucrările sale, ceva în care oamenii să se regăsească şi să-şi pună întrebări, un artist care pictează nu din rutină, ci pentru că are ceva de spus, la lumina zilei şi a soarelui, când ochii lui surprind cel mai bine subterfugiile culorii şi demitizării chipurilor, care-l are cel mai aproape de suflet pe „autorul necuvintelor”- Nichita Stănescu, dar care citeşte cu plăcere şi poezia lui Eminescu, Verlaine sau Rimbaud, un artist fascinat din copilărie de căpitanul Nemo al lui Jules Verne, un artist ale cărui picturi sunt o prelungire firească a tot ceea ce este în el, a întrebărilor niciodată sfârşite despre viaţă, moarte, emoţie, suferinţă!
Pentru că în artă, ca şi în viaţă, nimic nu respiră cu adevărat fără lumina dinlăuntrul tău!
Acesta este crezul său.
Frumos. Adevărat. De urmat. Ca o înviere.

Adina Renţea
 

© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact