Lavacow
Lavacow și „Salvați Copiii România”, împreună pentru dreptul la educație al copiilor
Licitația Festivalului Brazilor de Crăciun
Joi, 12 decembrie 2019, ora 20:00
Stejarii Country Club
www.lavacow.com
Lavacow se alătură cauzei „Salvați Copiii România” în pragul sărbătorilor de iarnă, susținând cel mai mare eveniment caritabil din România – Festivalul Brazilor de Crăciun. Ajuns la cea de-a XIX-a ediție, evenimentul își propune să aducă la școală 5.000 de copii din mediile socio-economice vulnerabile și să le ofere șansa unui viitor mai bun. Fondurile obținute în urma licitării brazilor vor permite integrarea copiilor în programul „Școală după școală”, derulat de Salvați Copiii.
30 de brazi creați de designeri renumiți pot fi admirați și licitați, pentru prima dată în istoria Festivalului Brazilor de Crăciun, pe lavacow.com, care pune la dispoziție platforma de licitație de artă online și tehnologia performantă pentru promovarea și licitarea brazilor.
Brazii care vor fi licitați sunt creați de: Doina Levintza, Anca Fetcu Lupu, Laura Hîncu, Stephan Pelger, Omid Ghannadi, Adela Pârvu, Dorin Negrău și mulți alți creatori încrezători în forța binelui.
An de an, Festivalul Brazilor de Crăciun și-a deschis porțile companiilor, personalităților publice, dar și tuturor celor care au înțeles că investiția în garantarea dreptului la educație pentru copii este un cec în alb pentru societate. În cei 19 ani dedicați exclusiv cauzei copiilor pentru care educația rămâne un drept numai pe hârtie, Salvați Copiii România a readus în școală 39.485 de copii, reușind să strângă cu ajutorul companiilor suma de 5.317.800 de Euro. Amfitrionilor evenimentului din acest an, Andreea Raicu și Cătălin Măruță, li se vor alătura mai multe vedete din showbizul românesc, care susțin cauza nobilă.
Detalii: www.lavacow.com
Persoană de contact: Alina Panico
+40 749 864 832
alina.panico@artmark.ro
Expoziția casei de licitații Lavacow ajunge în Poiana Brașov!
În perioada 24 - 28 august va avea loc la Hotelul Alpin din Poiana Brașov expoziția licitației Lavacow din data de 17 septembrie. În cadrul acestei expoziții vizitatorii Hotelului Alpin se vor putea delecta cu o selecție din lucrările unora dintre cei mai cunoscuți, apreciați artiști postbelici și contemporani din România. Lucrări ale artiștilor: Corneliu Baba, Horia Bernea, Roman Cotoșman, Paul Neagu, Horia Damian, Marin Gherasim, Ion Pacea, Mihai Sârbulescu, Sorin Dumitrescu, Paul Gherasim, Horea Paștina, Victoria Zidaru, Ioan Sbârciu, Ioana Bătrânu, Mircea Maurice Novac și mulți alții vor putea fi admirate în zilele de 24, 25, 26, 27 și 28 august la Hotelul Alpin din Poiana Brașov.
“Dorim să aducem expoziția în inima țării pentru că arta se contemplează cel mai bine în prețioasele momente de răgaz dintr-o vacanță. Relaxarea creează un prilej extraordinar de conexiune cu arta. Vizitatorii expoziției vor putea descoperi atât poveștile din spatele șevaletelor, cât și argumentele investiționale în ceea ce privește arta prezentului. Așadar, vă așteptăm începând de vineri 24 august până marți, 28 august să vă bucurați de frumoasele noastre lucrări”, ne-a declarat Cristina Cojucar Toma, Marketing & Sales Director al casei de licitații Lavacow.
Între timp toate loturile licitației din 17 septembrie pot fi admirate accesând site-ul Lavacow.com.
Despre Lavacow
Lavacow.com este prima casă de licitații online care oferă iubitorilor de artă din toată lumea un spațiu virtual în care pot licita pentru lucrări de artiști contemporani din Europa de Est. Lansată în 2014, platforma Lavacow.com revoluționează piața de artă. Singularitatea conceptului propus de Lavacow constă în “The Revolutionary Auction Room” ce permite utilizatorilor să experimenteze fiorul unei licitații de artă într-o simulare online de tip joc. Fiecare utilizator își poate personaliza prezența printr-un avatar, poate folosi un alias și afișa public țara sa de proveniență.
Ediție aniversară alături de Ion Țuculescu, Corneliu Baba, Ion Grigorescu, Paul Gherasim
Licitația Aniversară Lavacow
Live online pe www.lavacow.com
11 mai, 20.00
A treia noastră aniversare este despre și pentru voi. "Tortul" este alcătuit din culori vii și variații de pensulație, iar "sortimentele" sunt desăvârșite, pentru toți colecționarii de gusturi.
Vă invităm să vă delectați cu simbolismul lui Marin Gherasim, avangardismul lui Ion Țuculescu, spiritualitatea lui Sorin Dumitrescu, enigma lui Horia Bernea, virtuozitatea lui Ion Grigorescu, imaginarul lui Ștefan Câlția, geometriile vibrante ale lui Alexandru Ciucurencu, excesul sublim al lui Mihai Sârbulescu și poezia lui Octav Grigorescu.
Vă mulțumim că ne sunteți alături și vă așteptăm în expoziție începând de astăzi.
Lavacow: Expoziția licitației din 2 noiembrie este deschisă
Unde?
În noul spațiu expozițional din Palatul Cesianu-Racoviță.
Când?
Sâmbătă, 29 octombrie, între orele 12:00 și 20:00, respectiv de duminică, 30 octombrie, până miercuri, 2 noiembrie, în intervalul 10:00 - 20:00.
Țuculescu, Ciucurencu, Năpăruș!
Vă așteptăm cu drag..
Premieră Adrian Ghenie în licitațiile din România
Lavacow, prima casă de licitații de artă exclusiv online din Estul Europei, prezintă publicului pentru întâia oară o operă de Adrian Ghenie, artistul român al momentului în Occident. Acest eveniment marchează și prima licitație din România care oferă spre vânzare o operă de Ghenie, al cărui record de autor este de aproape 2 milioane de euro pentru opera "The Fake Rothko" tranzacționată la Sotheby’s Londra în mai 2014. De asemenea, Licitația Lavacow Spring Auction, de luni, 30 martie, ora 21:00, propune iubitorilor de artă pe celebrii Salvador Dalí, Joan Miró, Andy Warhol, Roy Lichtenstein, Simon Hantaï, alături de opere ale artiștilor contemporani Dan Perjovschi, Sorin Ilfoveanu, Harry Guttman, Valeriu Mladin.
În licitația Lavacow, Adrian Ghenie este prezent cu un autoportret, în tehnica uleiului, realizat în 2000 – 2001, Self-portrait with Laurels. Autoportretul a fost frecvent exploatat de către artist, însă, în acest caz, pictura amintește de subiectele mitologice din arta clasică și abordarea cromatică a lui Tintoretto. Ceea ce-l diferențiază pe Ghenie este dinamismul pensulației in maniera picturii lui Francis Bacon. Deși realizată la începutul carierei, acum mai bine de 10 ani, opera Self-portrait with Laurels anticipează efervescența artei lui Ghenie din prezent, care a devenit într-un timp record, la 37 de ani, revelația anului în licitațiile internaționale de artă contemporană din 2014, conform unui clasament realizat de platforma online artnet.com. Opera este o ocazie unică pe piața românească de artă și se adresează unui colecționar sau investitor cu viziune globală.
Adrian Ghenie este considerat unul dintre cei mai de succes artiști est-europeni, atât din punct de vedere comercial, fiind tranzacționat de marile case de licitații internaționale Sotheby’s și Christie’s, cât și din punct de vedere al relevanței creației sale pentru arta contemporană. Operele semnate de Ghenie se află în cele mai mari colecții de artă din lume precum cele ale Centrului Pompidou (Paris), SFMOMA (San Francisco), Muzeului Hammer și Muzeului de Artă Contemporană (Los Angeles), S.M.A.K. (Ghent). Lucrările sale au fost incluse în expoziții la Palazzo Grassi, Fundația François Pinault (Veneția), Tate Liverpool, Fondazione Palazzo Strozzi (Florența), Galeria Pace (New York). În 2015, Adrian Ghenie va reprezenta România la a 56-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Artă la Biennale di Venezia, considerată cel mai prestigios eveniment pentru arta contemporană, cu proiectul "Darwin's Room".
Loturile pot fi vizionate online pe site-ul www.lavacow.com, unde cei interesați pot lăsa oferte de achiziție. Perioada de ofertare se încheie luni, 30 martie, ora 21:00 cu licitația online live Lavacow Spring Auction, când aveți ocazia să participați la viitorul licitațiilor de artă și să vă adjudecați opere emblematice ale unor importanți artiști postbelici și contemporani.
Mick Jagger și motive românești în licitația Lavacow
Lavacow sărbătorește primul său Crăciun printr-o licitație de artă, în care cromatica intensă se împletește cu tehnici inovatoare, dând naștere unui cocktail de emoții.
Licitația de Crăciun are loc online luni, 15 decembrie, ora 21:00.
Opere ale artiștilor Andy Warhol, Roy Lichtenstein, Robert Indiana, Gerhard Richter, Joseph Beuys, avangardiștilor Salvador Dalí, René Magritte, Alexander Calder și Joan Miró, se reunesc cu cele ale marilor artiști est-europeni, precum Horia Damian, Ion Grigorescu, Geta Brătescu, Paul Neagu & Christian Paraschiv, alături de mai tinerii Dumitru Gorzo, Zoltan Bela, Roman Tolici, Gili Mocanu, Valio Tchenkov, Daniel Mączyński .
Lavacow vinde Warhol și Dali în România
Explozie de pop-art pe fond suprarealist și nu numai
Robert Indiana, Roy Lichtenstein, Andy Warhol, Joan Miró, Max Ernst, Salvador Dalí se alătură unor nume importante ale artei postbelice și contemporane românești, Paul Neagu, Geta Brătescu, Ion Dumitriu, Dumitru Gorzo, Suzana Dan, în noua licitație Lavacow, dedicată iconurilor celebre, contrastelor, fanteziei și mesajelor subliminale puternice.
Luni, 29 septembrie, ora 21:00, are loc cea de-a patra licitație Lavacow, care inaugurează online noul sezon al licitațiilor de artă. Cu o ofertă variată ce aliază suprarealismul și pop-art-ul cu arta postmodernă și contemporană, noua licitație oferă colecționarilor europeni șansa de a se conecta la o dimensiune încărcată de simboluri universale.