Stiri Gabriel Bassarabescu

Lupte scenice: Szoby Cseh

Jorge Luis Borges despre „Intrusa“

"Imi amintesc ca am scris o povestire care se numeste INTRUSA. Doi cutitari, doi frati omoara o femeie pentru ca sunt gelosi unul pe altul. Singurul mod de a scapa de ea era sa o injunghie cu cutitul.

Ajunsesem la ultima propozitie. Mama mea scria dupa dictare. Si-i displacea total. Se saturase pana peste cap de cutitari si de cutite. Ajunsesem tocmai la momentul in care fratele mai mare trebuia sa ii spuna celui mic ca injunghiase femeia in acea dimineata. Sau o strangulasem, nu mai stiu - de ce sa intram in detalii macabre? Trebuia sa spun asta, dar nu gaseam cuvintele potrivite.
    I-am spus mamei: "Cum naiba poate s-o spuna?".
    Ea mi-a raspuns: "Lasa-ma sa ma gandesc.”
    Dupa un timp, mi-a spus dintr-o data: "Stiu ce-a spus".
    "Atunci scrie".
    Ea a scris si eu am pus-o sa-mi citeasca ce-a scris:
    "La lucru, frate. Astazi am omorat-o".
    Povestea s-a sfarsit. Mama a devenit intr-un sens, unul din personajele din povestire. Mi-a dat cuvintele cheie pentru povestirea INTRUSA, poate cea mai buna povestire a mea - sau poate singura povestire pe care am scris-o vreodata.”

(Conferinte, martie 1980)

“ Ca toate marile creaţii ale omului, dragostea este dublă: e norocul cel mai mare şi nenorocirea cea mai mare. Da, dragostea este o floare de sânge”.

Jorge Luis Borges
 

Intrusa la teatrul Masca

Intrusa lui Jorge Luis Borges, fara cuvinte, asa cum a vazut-o domnul Mihai Malaimare, a reusit sa ne lase fara cuvinte. Dupa primele "tunete" si "fulgere", a aparut Orbul pentru a deschide cercul... firul povestii. A vorbit putin in rol de povestitor si nu a rostit nici un cuvant pentru a-i contura pe Carciumar, pe Indragostit, pe Preot.[…]

Intrusa - Iuliana a facut pana in ultima clipa un rol de exceptie. Pana la final nu stii daca sa o iubesti sau sa o urasti, daca sa o admiri sau sa o condamni, daca emana puritate sau viciu si, desi Orbul incheie povestea spunand ca cei doi frati trebuie sa faca un legamant al tacerii si al uitarii, cu siguranta ca spectatorii din seara asta nu o vor uita pe Valentina Vaduva.

Cristian si Eduardo - Cosmin Cretu si Valentin Mihalache au adus aproape publicului, in mod spectaculos, viziunea scriitorului si pe cea a regizorului.

Pana la final au reusit sa ma faca sa inteleg ca intre cei doi frati se crease in timp o legatura nestiuta si neinteleasa de lume, pe care Intrusa a zdruncinat-o din temelii prin aparitia in viata lor. La un moment dat suspansul este atat de mare, atat de intens trait, incat, orice solutie s-ar fi dat acestui conflict, tot drama s-ar fi numit.

La fel ca si Orbul si Indragostitul, din cand in cand apare Fernanda. Ea vine sa puncteze, sa calmeze sau sa agite spiritele. Mai mult sa le agite. Parca le pune intrebari, desi nu o face prin cuvinte. Uneori rade de ei, dar suferinta celor trei personaje principale i se transmite si Fernanda plange... si iar rade... si plange, conflictul interior al fiecaruia simtindu-se prin toti porii.

Pe tot parcursul spectacolului limbajul nonverbal face deliciul si solicita la maxim toate simturile. Si cate "lacrimi" insangerate de lumina reflectoarelor au cazut la final. Efectul a fost cel scontat. Eu, cel putin, aveam acel nod in gat care precede sirul lacrimilor. Nu stiam daca sa plang pentru drama personajelor sau pentru fericirea din sufletul meu, vazand ca actorul care mi-a incantat copilaria cu "Titanii din Titan", a devenit regizorul care imi va completa nevoia de frumos, de arta, de introspectie. Mai ales acum, la varsta maturitatii. Titanul Mihai Malaimare nu s-a dezmintit.

Autor: Camelia Visinescu
Text preluat de pe portalul www.ele.ro
 

 […] 84 de minute fără o vorbă, dar atât de frumoase, fermecătoare, un încântător spectacol, în care personajele principale sunt Lumina, Muzica şi Mişcarea, ce redefinesc în altă cheie, modernă, tineri actori de teatru clasic, dăruiţi total crezului artistic, mereu alimentându-se din creaţia marelui Borges, cel potrivit căruia "Lumea e o ghicitoare". Spectacolul este o pantomimă modernă, o uluitoare poveste dansată, în care replicile sunt înlocuite de expresivitatea corporală şi simfonia gesturilor (la care au lucrat "cum laudae" remarcabilii Ion Tugearu şi Soby Cseh), iar metafora se hrăneşte din maiestuosul joc de culori şi din fascinanta muzică argentiniană ("10 cu felicitări" pentru compozitorul Gabriel Bassarabescu, care a potrivit trepidantele ritmuri sud-americane, dar a şi compus pentru această tulburatoare poveste). Desenul scenic al lui Mihai Mălaimare are sensibilitate şi idee, claritate şi forţă de sugestie, în superba scenografie a Sandei Mitache. "Intrusa" inseamna, evident, un remarcabil spectacol de echipa, de teatru modern total, la care si-a adus o tonifianta contributie "triunghiul" iubirii patimase, altfel spus Valentina Văduva-Cosmin Creţu-Valentin Mihalache, uluitori în noua lor viaţă scenică, bazată pe "energia din afara cuvântului", cum frumos mărturiseşte Cosmin Creţu. […]

Mircea Ionescu (Gardianul)