Radio România Cultural
Premieră în istoria premiillor Radio România Cultural
Cea de-a XIV-a ediţie a Galei Premiilor Radio România Cultural s-a desfăşurat la Teatrul Odeon, luni, 24 martie. Anul acesta a fost unul ce a adus o premieră în istoria Galei. Pentru al doilea an consecutiv, acelaşi poet obţine distincţia la categoria “Poezie”: Dan Sociu.
Actorii Medeea Marinescu şi Vlad Zamfirescu au fost amfitrionii galei, iar momentele muzicale au fost asigurate de Big Band-ul Radio, dirijor: Ionel Tudor. Solistă: Ana Cristina Leonte.
Eveniment aşteptat de lumea culturală, Gala a fost onorată personalităţi ale vieţii
culturale şi artistice, spectatori, jurnalişti care au umplut până la refuz sala Teatrului Odeon.
Evenimentul a fost urmărit în direct de ascutătorii Radio România Cultural şi pe internet la www.radioromaniacultural.ro. TVR 2 va difuza selecţiuni din gală, vineri 28 martie de la ora 17.00 şi de asemenea TVR HD va prelua acelaşi grupaj sâmbăta, 29 martie, ora 15.50.
Au fost acordate premii pentru zece secţiuni diferite care au fost gândite pentru a crea o imagine cât mai fidelă a lumii culturale româneşti şi a celor mai importante realizări ale anului 2013, în diferite domenii ale culturii. Din juriul ce a hotărât câştigătorii au facut parte: Radu Croitoru, jurnalist, managerul postului Radio România Cultural, jurnalistul Anamaria Spătaru, regizorul Attila Vizauer, redactor sef al Teatrului National Radiofonic publicistul şi scriitorul Dorin Liviu Bîtfoi, redactor şef Radio România Cultural şi muzicologul Oltea Şerban-Pârâu, director al Centrului Cultural Media Radio România.
În cadrul galei au fost acordate trei premii speciale:
P r e m i u l d e E x c e l e n ţ ă i-a fost decernat actorului Victor Rebengiuc
P r e m i u l L u x M u n d i i-a revenit sopranei Angela Gheorghiu
P r e m i u l ''I n m e m o r i a m I o s i f S a v a'' i-a fost acordat violonistului Răzvan Stoica
Premiile pe secţiuni au fost următoarele:
Premiul pentru P o e z i e i-a revenit, ca şi la ediţia trecută, lui Dan Sociu, de data aceasta pentru volumul Vino cu mine ştiu exact unde mergem, Editura Tracus Arte
Premiul pentru P r o z ă i-a revenit Lilianei Corobca, pentru volumul Kinderland, Editura Cartea Românească
Premiul pentru F i l m a revenit regizorului Călin Peter Netzer pentru filmul Poziţia copilului
Premiul pentru T e a t r u a fost decernat regizorului Alexandru Dabija
Premiul la categoria A r t e p l a s t i c e a fost obţinut de pictorul Horea Paştina
Premiul pentru M u z i c ă i-a revenit lui Nicu Alifantis pentru albumul si concertele "Mozaic"
Premiul pentru E d u c a ţ i e a fost obţinut de Serviciul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii (Bucureşti) pentru proiectul de educaţie juridică Unde-i lege nu-i tocmeala
Premiul pentru Ş t i i n ţ ă- prof. univ. dr. Marin Cârciumaru, Facultatea de Ştiinţe Umaniste, Universitatea „Valahia" Târgovişte
Premiul Media culturală - Proiecte on-line a revenit website-ului: Bookaholic www.bookaholic.ro
La secţiunea Proiecte culturale şi festivaluri a fost laureat : Astra film Festival Sibiu, ediţia a XX-a, 2013
Parteneri: Administraţia Fondului Cultural Naţional şi Teatrul Odeon
Coproducător: TVR 2
Sponsori: Nissa, Murfatlar Romania, Dacic Cool, Domeniile Dealul Mare Urlaţi, New Andrei Style, Apiland
Parteneri Media: Şapte Seri, Observator Cultural, Revista 22, Suplimentul de Cultură, Revista Cariere, Revista Cultura, agentiadecarte.ro, Sales Express
Foto: Andrei Barbu
Astra Film Festival 2013 - nominalizat la Premiile Radio Romania Cultural
Astra Film Festival, Festivalul international de film de la Sibiu, care a aniversat 20 de ani de existenta la editia din octombrie 2013, a fost nominalizat pentru PREMIUL RADIO ROMÂNIA CULTURAL, la sectiunea "Proiecte culturale si festivaluri".
Gala de decernare a premiilor va avea loc luni, 24 martie 2014, la Teatrul Odeon din Bucuresti, cu începere de la ora 19. Evenimentul va fi transmis în direct pe Radio România Cultural si pe www.radioromaniacultural.ro.
Ziua Internațională a Poeziei / 2014
Vineri, 21 martie 2014, în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, între orele 17.00- 19.00, va avea loc evenimentul RECITAL CU PERECHE – “Noi şi amintirea lor”, un proiect ce marchează sărbătorirea Zilei Internaţionale a Poeziei. Organizatori: Filiala Bucureşti Poezie a Uniunii Scriitorilor din România, Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti şi Radio România Cultural. Partenerii media ai proiectului sunt revista “România literară”, revista “Cultura” şi AgenţiadeCarte.ro. Coproducător: Asociaţia Euro CulturArt. 24 de poeţi contemporani ( citesc poemele a 24 de poeţi români plecaţi în raiul poeziei. Invitaţi speciali: Ioan Groşan şi Mircea Tiberian. Amfitrioni: Dan Mircea Cipariu şi Ioan Cristescu. Art director: Mihai Zgondoiu. Producător: Anamaria Spătaru.
RECITAL CU PERECHE – “Noi şi amintirea lor” este un proiect pentru promovarea poeziei române contemporane prin intermediul unor lecturi publice, într-un format interactiv, multiart şi multimedia. 24 de poeţi invitaţi în proiect vor citi fiecare câte două poeme: un poem al lor şi poemul unui confrate plecat dintre noi. În timpul recitalului, pe ecran vor fi proiectate imagini cu poetul plecat dintre noi. Maestrul Mircea Tiberian şi invitaţii săi vor rezona artistic cu momentele de lectură publică. Evenimentul va fi înregistrat audio şi video şi se va constitui într-un document de patrimoniu literar şi cultural. Ioan Groşan va citi un text cu amintiri despre poeţii pe care i-a cunoscut şi care au plecat în raiul poeziei. Moderatorii evenimentului: Ioan Cristescu, directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, şi Dan Mircea Cipariu, preşedintele Filialei Bucureşti Poezie a Uniunii Scriitorilor din România. Art director: Mihai Zgondoiu. Producător: Ana Maria Spătaru, Radio România Cultural.
RECITAL CU PERECHE – “Noi şi amintirea lor”:
Constantin Abăluţă – George Almosnino
Dan Mircea Cipariu – Traian T. Coşovei
Denisa Comănescu – Iustin Panţa
Ioana Crăciunescu – Ion Drăgănoiu
Ioana Diaconescu – Ion Stratan
Simona Grazia-Dima – Mircea Ivănescu
Marian Drăghici – Mircea Ciobanu
Rodian Drăgoi – Petre Stoica
Mariana Filimon – Constanţa Buzea
Horia Gârbea – Ioan Flora
Mihail Gălăţanu – Dan David
Ioana Greceanu – Virgil Mazilescu
Riri Sylvia Manor – Nichita Stănescu
Ioana Nicolaie – Cristi Popescu
Niculina Oprea – Marin Sorescu
Ioan Es Pop – Ioan Alexandru
Nicolae Prelipceanu – Marius Robescu
Cornelia Maria Savu – Mariana Marin
Liviu Ioan Stoiciu – Aurel Dumitaşcu
Adrian Suciu – Dimitrie Stelaru
Eugen Suciu – Augustin Frăţilă
Grigore Şoitu – Marin Mincu
Lucian Vasilescu – Călin Angelescu
Paul Vinicius – Alexandru Muşina
Gala Premiilor Radio România Cultural
Angela Gheorghiu, Victor Rebengiuc şi Răzvan Stoica sunt marii câştigători ai Galei Radio România Cultural
I-am urmărit, i-am invitat, i-am ascultat, i-am apreciat şi a venit din nou momentul să îi răsplătim. Cei care au performat în diferitele domenii ale culturii în anul 2013 vor primi premii, dar şi preţioase aplauze la scenă deschisă, luni, 24 martie, de la ora 19.00, la Teatrul Odeon, în cadrul celei de-a XIV-a ediţii a Galei Premiilor Radio România Cultural.
Actorii Medeea Marinescu şi Vlad Zamfirescu vor fi amfitrionii galei, iar momentele muzicale vor fi asigurate, cu vervă şi virtuozitate, de Big Band-ul Radio, dirijor: Ionel Tudor. Solistă: Ana Cristina Leonte.
Evenimentul va fi transmis în direct la Radio România Cultural şi pe www.radioromaniacultural.ro
În cadrul galei vor fi acordate premii la zece secţiuni, precum şi trei premii speciale, ai căror câştigători sunt deja cunoscuţi:
P r e m i u l d e E x c e l e n ţ ă îi va fi decernat actorului Victor Rebengiuc
P r e m i u l L u x M u n d i îi revine sopranei Angela Gheorghiu
P r e m i u l ''I n m e m o r i a m I o s i f S a v a'' îi va fi acordat violonistului Răzvan Stoica
Nominalizările pe domenii ale Galei Premiilor Radio România Cultural sunt următoarele:
La categoria „Poezie” nominalizările sunt: Dan Sociu, Vino cu mine ştiu exact unde mergem, Editura Tracus Arte; Ioana Nicolae, Autoimun, Editura Cartea Românească; Andrei Dósa, American Experience, Editura Cartea Românească.
La “Proză” au fost nominalizate volumele: Liliana Corobca, Kinderland, Editura Cartea Românească; Marin Mălaicu-Hondrari, Lunetistul, Editura Polirom; Varujan Vosganian, Jocul celor o sută de frunze şi alte povestiri, Editura Polirom
La secţiunea „Film” au fost nominalizate: Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism de Corneliu Porumboiu; Poziţia copilului de Călin Peter Netzer; La limita de jos a cerului de Igor Cobileanski
La categoria “Teatru”, nominalizările sînt următoarele: Miriam Răducanu, pentru spectacolul Poezia visului, la UnTeatru; Mihai Constantin, pentru rolul Primarul din Revizorul de Gogol, la Teatrul Naţional din Bucureşti; regizorul Alexandru Dabija, pentru viziunea modernă asupra textului clasic în „triada” spectacolelor O... ladă, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, Sânziana şi Pepelea, la Teatrul Naţional din Cluj şi Titanic Vals, la Teatrul Odeon din Bucureşti.
Nominalizaţii la secţiunea “Arte plastice” sunt artiştii: Horea Paştina pentru expoziţia retrospectivă de pictură şi desen de la Sala Dalles; Silviu Oravitzan pentru expoziţia de pictură, relief şi obiect de la Muzeul Ţăranului Român şi Palatul Mogoşoaia; Paul Gherasim pentru expoziţia Urme de pictură, din septembrie 2013 la Galeria Anticariat Curtea Veche şi Logos din noiembrie 2013 de la Librăria Bizantină.
Pentru categoria “Muzică” au fost nominalizaţi: Nicolas Simion – pentru proiectul “Clasic meets jazz”, lansarea albumului dublu dedicat lui Jancy Körössy; Oana Catalina Chitu - albumul "Divine"; Nicu Alifantis pentru albumul si concertele "Mozaic"
La secţiunea “Educaţie şi învăţământ” lista nominalizărilor este următoarea: Unde-i lege nu-i tocmeala – proiectul de educaţie juridică iniţiat de Serviciul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii (Bucureşti); Şcoala de vară “Arhipera” dedicată arhitecturii sociale participative organizată de Fundația Soros România; Proiectul Interaxe dobrogene derulat de Asociaţia Europeană Interaxe şi finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).
Nominalizaţii la secţiunea „Ştiinţă” sunt: scriitorul Nicolae Romulus Dărămuş; prof. univ. dr. Marin Cârciumaru, Facultatea de Ştiinţe Umaniste, Universitatea „Valahia" Târgovişte; Nicolae Zamfir, dr. fiz., directorul Institutului de Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" şi echipa proiectului laserului cu lumină extremă ELI - NP
La categoria “Media culturală- Proiecte on-line” sunt nominalizate website-urile: Sub25 www.sub25.ro, Modernism www.modernism.ro , Bookaholic www.bookaholic.ro
La secţiunea “Proiecte culturale şi festivaluri” au fost nominalizate: Astra film Festival Sibiu, ediţia a XX-a, 2013; Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi – FILIT; SoNoRo Festival, ediţia a 8-a.
Parteneri: Administraţia Fondului Cultural Naţional şi Teatrul Odeon
Sponsori: Nissa, Murfatlar Romania, Dacic Cool, Domeniile Dealul Mare Urlaţi, New Andrei Style, Apiland
Parteneri Media: Şapte Seri, Observator Cultural, Revista 22, Suplimentul de Cultură, Revista Cariere, Revista Cultura, agentiadecarte.ro, Sales Express
Coproducător: TVR 2
“Nature boy” la Stagiunea de Jazz de la Teatrul Act
Este din nou jazz la Teatrul Act din București. Stagiunea de Jazz organizată de Radio România Cultural, Direcția Formații Muzicale Radio, la inițiativa bateristului Vlad Popescu, bifează primul concert al primăverii, pe 12 martie 2014, la ora 19,00.
Alături de trioul permanent al stagiunii (George Natsis - pian, Vlad Popescu – baterie și Adrian Mircea Flautistu – contrabas) George Patai – voce este anunțat pentru o seară atractivă a standardelor ”vocal – jazz”, sub numele ”Nature boy”.
Dincolo de controversata poveste ”Nature boy”, compusă de Ahbez Eden în 1947 și internaționalizată de Nat King Cole, protagoniștii concertului de la Teatrul Act intenționează o întoarcere, cu aproximație, la sonoritățile jazzului de acum 70 de ani, trecut prin filtrele și pulsațiile prezentului. Memorabilele teme interbelice ca ”Fly me the moon” semnată Bart Howard (varianta cea mai cunoscută fiind cea din 1964 a lui Frank Sinatra) ori ”My romance” aparținând lui Richard Rodgers (cu Fred Astaire în mare vogă în 1935) vor completa seara cu un program gândit în reverberațiile unei eleganțe retro: de la ghetre, baston și joben până la portțigaretul ținut ostentativ de dame în colțul gurii. Repertoriul serii face apel la teme cu o istorie generoasă, unele împrumutate genului musical, stilizate în timp și adulate de generații la rând.
Așadar, 12 martie 2014, ora 19,00, Calea Victorie nr.126, București, este adresa evadării din cotidian, pentru o seară de excepție a Stagiunii de Jazz Radio România Cultural și Direcția Formații Muzicale Radio …”Nature boy”.
Amănunte pe www.radioromaniacultural.ro
Radio România Cultural vă invită la „Joaca de-a… şcoala“
Cu prilejul celei de-a treia ediţii din 2014 a Cafenelei de ştiinţă.
Luni, 3 martie 2014, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, între 19.00 – 21.00, în direct pe Radio România Cultural, 101,3 fm şi on line, pe www.radioromaniacultural.ro
Vom pune mesele dar şi tablele inteligente, ne vom juca cu roboţii şi vom vorbi (serios) despre şcoală. Despre cum arată şi cum se face şcoala astăzi, inclusiv cu ajutorul tehnologiei multitouch.
Invitaţi: prof.dr.Mihaela Garabet, Colegiul Naţional Grigore C. Moisil, Prof. Radu Jugureanu, SIVECO Romania, Nicolai Sandu, Senior Consultant pentru educaţie ITC, Marius Prodana, director adjunct cercetare, Departamentul eContent, SIVECO Romania şi Marta Andronic, Rareş Stana şi Emilian Haddad, elevi clasa a 8-a, Colegiul Naţional Grigore C. Moisil , Bucureşti.
Realizator şi moderator: Corina Negrea
Partener: Librăria Humanitas de la Cişmigiu
Anda-Louise Bogza şi David Gimenez Carreras la „Oaza de muzică“
Miercuri şi joi, Oaza de muzică are câte doi invitaţi!
Miercuri 19 februarie, în studioul Radio România Cultural se vor afla soprana ANDA-LOUISE BOGZA (care se pregăteşte să se reîntoarcă la Praga, unde este stabilită de ani buni) şi dirijorul CRISTIAN SANDU (cu o zi înainte de premiera cu Rigoletto de la Opera Naţională Bucureşti). Vor fi dialoguri despre opera actuală, despre tradiţie şi modernism, despre Rigoletto plasat într-un Chicago interbelic dominat de prohibiţie şi gangsteri.
Joi 20 februarie pregătim o ediţie specială, cu doi dirijori. În direct cu ascultătorii va fi DAVID GIMÉNEZ (nepotul tenorului José Carreras), dirijorul Orchestrei Naţionale Radio în această săptămână într-un concert Beethoven / Chopin / Ceaikovski. David Gimenez revine la Bucureşti după ce a dirijat în decembrie 2013 Corul Academic şi Orchestra Naţională Radio în Gala specială de Crăciun de la Romexpo, cu José Carreras solist. Şi tot joi, în direct prin telefon va fi TIBERIU SOARE, aflat înaintea concertului de la Filarmonica din Sofia, care îşi deschide programul cu prima Rapsodie Română de George Enescu. Doi dirijori care în aceste zile fac o veritabilă… rocadă a orchestrelor căci săptămâna viitoare David Gimenez va dirija filarmonica din Sofia iar Tiberiu Soare revine la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio!
OAZA DE MUZICĂ la Radio România Cultural!
(14,05-14,30)
Realizator: Sorina Goia
https://www.facebook.com/oazademuzica?ref=br_tf
Arhiva emisiunii, pe site-ul Radio România Cultural:
http://www.radioromaniacultural.ro/oaza_de_muzica_cu_sorina_goia-219
"Years after Petrucciani" la Stagiunea de Jazz de la Teatrul ACT
Primul concert din anul 2014 al Stagiunii de Jazz, organizată de Radio România Cultural şi Direcţia Formaţii Muzicale Radio, stagiune concepută la iniţiativa bateristului Vlad Popescu, va avea loc miercuri, 12 februarie, la aceeaşi oră 19,00, în deja familiarul şi originalul spaţiu al Teatrului Act din Bucureşti. Trio-ul permanent al stagiunii (George Natsis – pian, Adrian Mircea Flautistu – contrabas şi Vlad Popescu – baterie) va opta pentru o nouă expunere sonoră dedicată lui Michel Petrucciani.
Este o abordare obiectivă şi bine venită din partea protagoniştilor, pentru că unicitatea stilului Petrucciani s-a clădit în timp, fie pe fundamentul literaturii clasice pentru pian, fie pe continuitatea timpuriei revelaţii „jazzy” definite în acordurile lui „Sir Duke”. Conceptual, scurta dar intensa viaţă artistică a lui Petrucciani (a trecut în eternitate pe 6 ianuarie 1999 din cauza maladiei „osteogenesis imperfecta”) s-a balansat echilibrat şi intenţionat între „clasic” şi „jazz”. De la acest aspect trioul stagiunii şi-a pornit propriul demers instrumental cu scopul de a evidenţia o parte a esenţei muzicii lui Petrucciani.
„Years after Petrucciani” este o constantă a Stagiunilor de Jazz organizate de Radio România Cultural şi Direcţia Formaţii Muzicale Radio susţinute la Teatrul Act.
Aşadar, vă aşteptăm miercuri, 12 februarie 2014, la ora 19,00, pe Calea Victoriei nr. 126, la o nouă pledoarie de tip „remember Michel Petrucciani”.
Amănunte pe www.radioromaniacultural.ro
Fizica marilor concepte, fizicienii marilor idei. De la idee la confirmare experimentala.
Aceasta va fi tema primei ediţii din 2014 a “Cafenelei de ştiinţă” (cafeneauadestiinta.radiocultura.ro) din data de 6 ianuarie 2014, transmisă în direct la Radio România Cultural dar şi pe internet, la www.culturalazi.ro, între orele 19.00 şi 21.00, de la Librăria Humanitas de la Cişmigiu.
O ediţie care se vrea o poveste despre mari fizicieni ai lumii – Richard Feynman, Peter Higgs, Francois Englert, ca să menţionăm câteva dintre numele mari – dar şi despre majorele lor contribuţii în fizică.
O ediţie al cărei „pretext” este Premiul Nobel pentru fizică pe anul 2013 pentru descoperirea bozonului Higgs, „particula lui Dumnezeu” cum, inspirat, a numit-o un ziarist, dar şi apariţia, la editura Humanitas, a două cărţi de excepţie: Vă ţineţi de glume, domnule Feynman!. Aventurile unui personaj ciudat, semnată de însuşi Richard P. Feynman şi Omul cuantic. Biografia ştiinţifică a lui Richard Feynman, a lui Lawrence M.Krauss, ambele apărute în traducerea şi cu grija lui Vlad Zografi, editor Humanitas.
O ediţie în care vom asculta fragmente din prelegerile ţinute de Richard Feynman, în anii 70, la Institutul pentru Tehnologie, Caltech din Pasadena dar şi interviuri cu Francois Englert şi Serge Haroche, laureaţi Nobel ai premiului pentru fizică pe anul 2013 şi, respectiv, 2012.
O ediţie în care vom vorbi şi despre supercalculatoarele cuantice pe care cercetările premiului Nobel pentru fizică pe anul 2012 par să le promită dar, de fapt, o ediţie în care “eroii” sunt fizica şi conceptele importante ale ultimilor ani şi fizicienii care le-au generat.
În fine, o ediţie – ca o poveste, cum spuneam – despre unde suntem şi ce va fi în fizica anilor ce vor veni.
Această poveste a fizicii marilor concepte şi a marilor fizicieni este spusă împreună cu invitaţii emisiunii, Călin Alexa, Radu Ionicioiu şi Florin Spineanu, toţi trei fizicieni, doctori în fizică la Institutul pentru fizică şi inginerie nucleară “Horia Hulubei” de pe Platforma Măgurele şi Vlad Zografi, dr. în fizică, editor de carte de ştiinţă la Editura Humanitas.
Realizator şi moderator: Corina Negrea.
Partener : Librăria Humanitas de la Cişmigiu
Espresso în turneu la Sinaia în ajun de Crăciun
Radio Romania Cultural deschide sezonul vacanţei de iarnă de la Sinaia.
Matinalul Radio România Cultural, Espresso, îşi ia echipa, aparatele, CD-urile cu muzică bună, le înghesuie în rucsacul sonor şi se mută la Sinaia, în perioada 22 dec.-24 dec.
Reşedinţa pentru acest început de vacanţă este un loc încărcat de cultură, istorie şi amintire: Casa Memorială George Enescu de la Sinaia.
Înainte de a vă împacheta aşadar bagajele pentru a vizita această frumoasă staţiune, studiaţi cu atenţie traseul nostru cultural.
Veţi afla despre istoria staţiunii Sinaia şi despre felul în care a ajuns Perla Carpaţilor, despre frumoasa gară ce a împlinit 100 de ani dar şi despre sporturile de iarnă- schi, bob în Sinaia -din perspectiva istoriei de la schiuri de lemn la placa din fibră de sticlă şi de la mersul pe jos la instalaţii pe cablu.
Despre filme şi târguri de Crăciun vom vorbi tot de la Sinaia şi tot de acolo vom cerceta cu ce mâncăruri obişnuiesc a se înfrupta românii fie acasă la ei, fie la Casa Regală.
Invitaţii noştri speciali vă vor ura şi ne vor ura de bine, astfel încât bucuria sărbătorilor să ne intre în case şi pe undele radio.
Emisiunile vor fi difuzate în zilele de 22, 23 şi 24 decembrie, de la ora 7.00 la ora 9.00, pe frecvenţele din toată ţara ale Radio România Cultural şi pe www. radioromaniacultural.ro. Moderatori vor fi: Dana Ivanov, Diana Joicaliuc şi Dan Vasiliu.
Şi pentru că dorim să ne întâlnim cu ascultătorii şi iubitorii muzicii bune din Sinaia sau aflaţi în vacanţă acolo, într-un cadru cât mai plăcut, vă invităm duminică 22 decembrie de la ora 11, tot la Casa Memorială George Enescu, la un recital de chitară clasică. Chitaristul Radu Vâlcu va interpreta lucrări de Luis Milan, J.S.Bach, Isaac Albeniz, Erik Satie, M.C.Tedesco, A. Barrios Mangore , Joaquin Turina.
Espresso în turneu la Sinaia în ajun de Crăciun este un eveniment organizat în parteneriat cu Muzeul Naţional George Enescu.