Cluj-Napoca
REZI VAN LANKVELD: Brrxop
19 Nov. 2014 – 10 Feb. 2015
Vernisaj: miercuri, 19 noiembrie, 18:00h
Opening: Wednesday, 19 November 2014, 6:00 pm
SPAȚIU INTACT
Fabrica de pensule (Paintbrush Factory)
59-61 Henri Barbusse St., Cluj-Napoca, 400616
Romania
Spațiu Intact și Consulatul Regatului Țărilor de Jos prezintă expoziția REZI VAN LANKVELD: Brrxop.
Curator: Timea Andrea Lelik
Rezi van Lankveld s-a născut în 1973 în Almelo, Olanda; locuiește și lucrează la Amsterdam. Este absolventă a academiilor de artă Jan Van Eyck, Maastricht și Gerit Rietveld, Amsterdam. A avut numeroase expoziții solo la galeria The Approach, Londra și la Friedrich Petzel, New York. Colaborările notabile includ o expoziție duo cu artistul Dirk Braekman: ABSOLUTE, Dirk Braeckman Rezi van Lankveld (2012) curatoriată de Gert Robijns la Rue Julien Dulait, Charleroi, Belgia. Lucrările ei au fost incluse în numeroase expoziții de grup precum: Inevitable Figuration: A Scene of Painting Today (2013), Centro per l’arte Contemporanea Luigi Pecci, Prato, Italia; Christopher Orr & J. Parker Valentine & Rezi Van Lankveld (2009), The Front Room, Contemporary Art Museum St. Louis, SUA; Back to Black, the Color Black in Current Painting (2008), Kestnergesellschaft, Hannover, Germania; Le Nouveau Siecle (2007), Museum Van Loon, Amsterdam, Olanda, etc.
Spațiu Intact and the Consulate of The Kingdom of the Netherlands are delighted to present REZI VAN LANKVELD: Brrxop. Curator: Timea Andrea Lelik
Rezi van Lankveld (born in 1973, Almelo, The Netherlands) lives and works in Amsterdam, The Netherlands. She is a graduate of the Jan Van Eyck Art Academy, Maastricht, and Gerit Rietveld Academy, Amsterdam. Van Lankveld has been the subject of numerous solo shows at The Approach, London, and Friedrich Petzel Gallery, New York. Notable collaborations include a duo show with D. Braeckman: ABSOLUTE, Dirk Braeckman Rezi van Lankveld, (2012) curated by Gert Robijns, at Rue Julien Dulait, Charleroi, Belgium. Her work was present in numerous group exhibitions, among which: Inevitable Figuration: A Scene of Painting Today, (2013), Centro per l’arte Contemporanea Luigi Pecci, Prato, Italy; Christopher Orr & J. Parker Valentine & Rezi Van Lankveld, (2009), The Front Room, Contemporary Art Museum St. Louis, USA; Back to Black, the Color Black in Current Painting, (2008), Kestnergesellschaft, Hannover, Germany; Le Nouveau Siecle, (2007), Museum Van Loon, Amsterdam, The Netherlands, etc.
Parteneri / Partners:
Consulate of The Kingdom of the Netherlands
The Approach
Sponsori / Sponsors:
Cluj Apartments
Restaurant Croisette
Parteneri media / Media partners:
Modernism
ArtWe
4Arte
Vernisaje
Cluj.com
Contact
0040 - 743 130 023
contact@fundatiaintact.ro
Genoveva Hossu, decoratorul scenei TEDxCluj
Genoveva Hossu trăieşte cu pasiune fiecare proiect în care este implicată. Viziunea sa de decorator de interior aduce culoare, personalitate şi energie fiecărui spaţiu, lucru care se va vedea și în decorul pe care îl pregătește pentru cea de-a cincea ediție a TEDxCluj. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 8 noiembrie, la Cinematograful Florin Piersic, din Cluj-Napoca.
***
După experiența de anul trecut, când, pe scena Amfiteatrului „Auditorium Maximus”, a creat o îmbinare armonioasă între vechi și nou, oferind un aer contemporan clădirii vechi care găzduia conferința, Genoveva Hossu revine la TEDxCluj, în calitate de decorator, de această dată pentru a transforma scena generoasă a Cinematografului Florin Piersic.
Pentru conferința TEDxCluj din acest an, Genoveva a pregătit un concept nou prin care își propune, la fel ca și anul trecut, să pună în valoare participanții și experințele pe care aceștia le vor avea în cadrul evenimentului. Întregul concept este unul hi-tech, deschis spre inovație și învățare.
Am primit cu bucurie invitația de a decora, pentru al doilea an consecutiv, scena conferinței TEDxCluj. Experiența anterioară a fost, pentru mine, o adevărată sursă de inspirație și de energie, așa că nu am stat deloc pe gânduri și am început să conturez un nou concept pentru decorul ediției din acest an. Pentru că tema dezbătută va fi LEARN – UNLEARN – RELEARN, am ales să fundamentez ideea decorului pe noțiunile de inovație și tehnologie, care se regăsesc și în misiunea generală TED, spune Genoveva Hossu.
Pe lângă decorul scenei, Genoveva Hossu aduce, la TEDxCluj, o parte din Robotic LAB, proiectul pe care l-a realizat în cadrul Transylvania College, pentru elevii din învățământul preuniversitar. Robotic LAB a fost gândit ca un spațiu interactiv, menit să răspundă în totalitate nevoilor funcţionale ale roboticii şi, în același timp, să stârnească interesul pentru acest domeniu. Toți cei pasionați de roboți vor putea descoperi Robotic LAB în cadrul Innovation Expo, spațiul pe care TEDxCluj îl dedică proiectelor inovatoare.
Genoveva Hossu este decorator de interior și cea care, în 2005, a fondat brandul Primera, companie care, în prezent, este unicul reprezentat în Romania al brandurilor: Designers Guild, JAB Anstoetz, Christian Fischbacher, Ralph Lauren Home, Christian Lacroix, Nina Campbell, Osborne&Little. Recent.
TEDxCluj este o inițiativă locală ce aduce experiența TED.com unui public iubitor de idei grozave, care merită să fie date mai departe și înfăptuite! Alvin Toffler şi Charles Darwin ne spun că nu cei care nu ştiu să scrie şi să citească vor rămâne în urmă, ci aceia care nu vor reuşi să se adapteze la schimbare. Altfel spus, LEARN-UNLEARN-RELEARN este abilitatea secolului prezent şi premisa de la care s-a pornit pentru tema TEDxCluj 2014.
subREAL: Serving Art 1 (1997-1999)
Curator: Horea Avram
Vernisaj: vineri, 12 septembrie, 19.30 h
Opening: Friday, 12 September, 7.30 p.m.
12 Sept. 2014 – 7 Nov. 2014
SPAȚIU INTACT
Fabrica de pensule
59-61 Henri Barbusse, etaj 2
Cluj-Napoca, România
Grupul subREAL a fost înființat în 1990 de către Călin Dan (istoric de artă şi artist) şi Dan Mihălțianu (artist), cărora li s-a alăturat la scurt timp Iosif Király (arhitect şi fotograf). Mihălțianu părăseşte grupul în 1993. subREAL este considerat unul dintre cele mai influente grupuri aristice româneşti, fiind primul a cărui activitate a fost recunoscută internațional. Practica artistică a grupului - în domeniile fotografiei, video-ului, instalației şi performance-ului, explorează traumele, miturile şi clişeele istoriei (recente) româneşti şi impactul acestora în societate şi în artă. Lucrările lor utilizează un vocabular post-conceptual şi neo-avangardist ce pune în discuție - într-o cheie radical critică şi ironică - realitatea politică, socială şi culturală ca o modalitate de a „exorciza reziduurile deceniilor opresiunii comuniste”.
Serving Art 1 (1997-1999) este o instalație foto cuprinzând peste 700 de fotografii alb-negru (18 x 24 cm) montate pe pereții galeriei. Fotografiile sunt făcute după negativele găsite în arhiva fostei reviste Arta, publicația de artă oficială în România între 1953 şi 1989. Imaginile reprezintă lucrări de artă (picturi şi sculpturi) fotografiate pentru tipar. Însă aceste imagini cuprind şi contextul „aural” al lucrărilor fotografiate - obiecte, recuzită, personaje ce țin o pânză în fundal etc. - astfel dezvăluindu-ne o parte din universul lor de atunci, dar şi ceva din mecanismele de fabricare a discursului artistic oficial. În acest sens, seria Serving Art 1 este o modalitate elaborată de a înfățişa şi dezbate în ton critic convențiile estetice, paradigmele politice, relațiile de putere, dar şi capacitatea fotografiei de a a reda fidel realitatea şi, în acelaşi timp, de a fi un instrument eficient de manipulare şi control.
Horea Avram
subREAL group was established in 1990 by Călin Dan (art historian and artist) and Dan Mihălțianu (artist), shortly joined by Iosif Király (architect and photographer). Mihălțianu left the group in 1993. subREAL is considered one of the most important Romanian artistic groups and it is the first of its kind in Romania to successfully operate at an international level after 1989. In their work with photography, video, installation, and performance, subREAL explores the traumas, myths and clichés of the Romanian (recent) history and their impact in society and the art field. Their works, relying on a post-conceptual and neo avant-garde vocabulary, address in a highly critical and ironical way the political, social and cultural reality as a way to “exorcise the residue of the decades of communist oppression.”
Serving Art 1 (1997-1999) is a photo installation containing over 700 b/w inkjet prints (18 x 24 cm), mounted on the gallery’s white walls. The photographs are made after negatives selected from the archive of the Arta magazine, the official Romanian art publication which controlled the public image of the local art between 1953 and 1989. The negatives represent artworks (painting, sculpture) photographed for print reproduction. But the images comprise also the “aural” context of the artworks, with props, objects and people holding the art object or a background cloth, therefore permitting us a glimpse into their contemporary world and the mechanisms of fabricating the official artistic discourse. In this sense, Serving Art 1 series is an elaborate way to critically address equally aesthetic conventions, political paradigms, power relations and photograph’s capacity to be truthful to reality and, at the same time, to be an efficient means of manipulation and control.
Horea Avram
Sponsori:
Project Foundation Amsterdam
Cluj Apartments
Parteneri media:
Modernism
ArtWe
4Arte
Vernisaje
Cluj.com
Fundația Culturală Intact
www.fundatiaintact.ro
Contact
0040 - 743 130 023
contact@fundatiaintact.ro
Spatiu Intact
The Paintbrush Factory
59-61 Henri Barbusse st.,
Cluj-Napoca, 400616
Caravana filmului românesc - Capodopere ale Filmului Românesc ajunge la Cluj
În oraşul filmului, Cluj-Napoca, acolo unde publicul este obişnuit, de-a lungul anului, să vizioneze cele mai noi producţii ale cinematografiei româneşti şi internaţionale, prezentate în cadrul unor festivaluri de mai mare sau mai mică amploare, „Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale” vine, în această vară, să completeze plaja stilistică şi de gen.
Căci, programul iniţiat de către MDV AUDIO STUDIO, împreună cu Asociaţia CineCultura face o deschidere către Capodopere ale cinematografiei naţionale, capodopere ale filmul clasic românesc dar şi către mari scrieri ale literaturii române, transformate - multe dintre ele - în scenarii de film.
Întâlnirea cu filmul clasic nu este doar una nostalgică, aşa cum ar părea la prima vedere, ci una necesară şi, în mod cert, una plăcută. Mari creaţii actoriceşti, în viziuni regizorale care au dat naştere, în România, unei adevărate şcoli de regie, sunt o dovadă că filmul românesc are continuitate şi că actualele succese ale noului val de regizori, regizori multipremiaţi la festivalurile internaţionale, nu sunt întâmplătoare.
Aşadar, programul ales pentru popasul Carvanei în Cluj-Napoca este unul variat, adresându-se atât copiilor, cu filme care au marcat anii inocenţi ai unor generaţii întregi: AMINTIRI DIN COPILĂRIE (regia: Elisabeta Bostan), VERONICA (regia: Elisabeta Bostan), TINEREŢE FĂRĂ BĂTRÂNEŢE (regia: Elisabeta Bostan); dar şi celor maturi. Aceştia îi vor putea revedea pe Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Toma Caragiu, Amza Pellea, Maia Morgenstern şi mulţi alţi artişti ai scenei şi filmului românesc, în creaţii memorabile din filme ca: ACTORUL ŞI SĂLBATICII (regia: Manole Marcus), NUNTA MUTĂ (Regia: Horațiu Mălăele) sau PINTEA (regie: Mircea Moldovan), MASCA DE ARGINT (regia: Gheorghe Vitanidis).
Aşadar, în perioada 18 – 20 iulie, în Piaţa Unirii (în aer liber), dar şi la Cinematograful Mărăşti, vă veţi putea cu filme reprezentative din patrimoniul filmului românesc.
Intrarea este liberă la toate proiecţiile!
MDV AUDIO STUDIO (www.mdvstudio.ro), împreună cu Asociaţia CineCultura (www.asociatiacinecultura.ro) a organizat, începând din vara anului 2013, CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC – Capodopere ale cinematografiei naţionale. Până în prezent, Caravana a ajuns în oraşele: Ploieşti, Constanţa, Oneşti, Mangalia, Fălticeni, Alba Iulia, Gura Humorului şi a prezentat, la o calitate audio şi video de excepţie, unele dintre cele mai valoroase filme din patrimoniul cinematografiei naţionale. Succesul acestui proiect este atestat de prezenţa numeroasă a publicului la filmele prezentate (aproximativ 14.500 de spectatori), cât şi de reflectarea în presă (aproximativ 230 de referiri în mediul on-line). De asemenea, în octombrie anul trecut, s-a lansat cel de-al doilea proiect pe care MDV AUDIO STUDIO, împreună cu Asociaţia CineCultura îl desfăşoară şi anume: CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC – CARTEA ŞI FILMUL.
Proiect realizat cu sprijinul UCIN – Uniunea Cineaştilor din România şi CNC – Centrul Naţional al Cinematografiei;
Parteneri: Primăria Municipiului Cluj-Napoca şi Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca;
Parteneri locali: Cinema Mărăşti, Centrul de Cultură Urbană Casino, City Plaza
Parteneri media: Cinefan, CinemaRx, All About Romanian Cinema - AARC, Gratuitor, Urban Things, România pozitivă, RoEvents, iFestival.ro, Timp Românesc, Prompt Media, Actualitatea Ilfoveană, Centrul Român pentru Iniţiativă Socială
PROGRAM
Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale
CLUJ-NAPOCA, 18 – 20 iulie 2014
PIAŢA UNIRII
Proiecţii în aer liber
Vineri, 18 iulie, ora 21.30:
ACTORUL ŞI SĂLBATICII
Scenariu: Titus Popovici;
Regie: Manole Marcus;
Cu: Toma Caragiu, Margareta Pogonat, Mircea Albulescu, Ion Besoiu
Sâmbătă, 19 iulie, ora 21.30:
NUNTA MUTĂ
Scenariu: Adrian Lustig, Horaţiu Mălăele;
Regia: Horațiu Mălăele;
Cu: Victor Rebengiuc, Meda Victor, Tamara Buciuceanu, Valentin Teodosiu
Duminică, 20 iulie, ora 21.30:
ÎNGHIŢITORUL DE SĂBII
Scenariul şi regia: Alexa Visarion;
Cu: Mircea Albulescu, George Constantin, Victor Rebengiuc, Ștefan Iordache, Mitică Popescu
CINEMA MĂRĂŞTI
Vineri, 18 iulie
Ora 17.00: PINTEA
Scenariu: Vasile Chiriţă, Dumitru Mureşan; Regie: Mircea Moldovan;
Cu: Florin Piersic, Maria Ploae, Constantin Diplan, Colea Răutu
Ora 19.00: HAIDUCII
Scenariu: Eugen Barbu, Nicolae Paul Mihail, Mihai Opriş;
Regie: Dinu Cocea;
Cu: Ion Besoiu, Marga Barbu, Amza Pellea, Florin Scărlătescu, Toma Caragiu
Ora 21.00: MASCA DE ARGINT
Scenariu: Nicolae Mihail, Eugen Barbu;
Regie: Gheorghe Vitanidis;
Cu: Florin Piersic, Marga Barbu, Alexandru Repan, Szoby Cseh
Sâmbătă, 19 iulie:
Ora 17.00: AMINTIRI DIN COPILĂRIE
Scenariul şi regia: Elisabeta Bostan;
Cu: Ştefan Ciobotăraşu, Ion Bocancea, Corina Constantinescu, Emanoil Petruţ
Ora 19.00: TINEREŢE FĂRĂ BĂTRÂNEŢE
Scenariul şi regia: Elisabeta Bostan;
Cu: Emanoil Petruţ, Anna Széles, Mircea Breazu, Carmen Stănescu
Ora 21.00: VERONICA
Scenariu: Elisabeta Bostan, Vasilica Istrate;
Regie: Elisabeta Bostan;
Cu: Lulu Mihăescu, Margareta Pâslaru, Dem Radulescu, Vasilica Tastaman
Duminică, 20 iulie:
Ora 17.00: DRUMEŢ ÎN CALEA LUPILOR
Scenariu: Mihai Stoian;
Regie: Constantin Vaeni;
Cu: Valentin Teodosiu, Dragoş Pâslaru, George Alexandru, Mitică Popescu,
Ora 19.00: DOMNIŞOARA CHRISTINA
Scenariul şi regia: Alexandru Maftei;
Cu: Tudor Aaron Istodor, Maia Morgenstern, Ioana Anastasia Anton, Anastasia Dumitrescu
Ora 21.00: DUIOS ANASTASIA TRECEA
Scenariu: Dumitru Radu Popescu;
Regie: Alexandru Tatos;
Cu: Anda Onesa, Amza Pellea, Tarr Lászlo, Biró Levente
„AIDA - Opera pentru Cetate“
AIDA, un Spectacol-eveniment în aer liber prezentat în premieră sâmbătă, 5 iulie, în Piaţa Unirii
Excepţionalul spectacol de operă AIDA, programat pentru data de 5 iulie, ora 20.00, în Piaţa Unirii, va fi organizat în aer liber, reprezentând o premieră artistică pentru oraşul nostru.
Aceasta va reuni pe o scenă comună artiştii Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca şi 450 de figuranţi-voluntari, într-un eveniment grandios, desfăşurat sub privirile a mii de spectatori. Acelaşi titlu verdian ce inaugura teatrul liric clujean în anul 1920, revine pe data de 5 iulie pentru a celebra împlinirea a 95 de ani glorioşi ai celei dintâi opere din ţară, într-o iniţivă fără precedent.
Proiectul artistic, intitulat „AIDA- Opera pentru Cetate”, vine în întâmpinarea tuturor clujenilor, fiind un spectacol dedicat acestora, pus în operă într-o manieră inedită, în mijlocul pieţei publice. Evenimentul se doreşte a fi unul deschizător de drumuri, stabilind precedentul unei serii de producţii anuale ale Operei Române clujene, ce vor contribui la consolidarea titlului de Capitală Culturală Europeană, precum şi la încurajarea unei relaţii strânse cu publicul de operă.
Concert simfonic sub bagheta dirijorului Lubnan Baalbaki
COMUNICAT DE PRESĂ
Stimaţi Parteneri, Dragi Prieteni ai Filarmonicii,
Vă invităm vineri, 20 iunie, în sala Auditorium Maximum a Colegiului Academic, începând cu ora 19, pentru a ne fi alături la Concertul simfonic susţinut de Orchestra Filarmonicii, sub bagheta dirijorului de origine libaneză, stabilit în România – Lubnan Baalbaki. Invitatul special al acestui concert este flautistul libanez Wissam Boustany, considerat unul dintre cei mai renumiţi flautişti ai timpurilor noastre.
Din programul serii fac parte Uvertura la opera Der Freischütz de Carl Maria von Weber, Mirror of eternity pentru flaut, orchestră de coarde, darbouka, timpan şi pian semnată de compozitorul libanez Houtaf Khoury şi Simfonia nr. 5 de Felix Mendelssohn-Bartholdy, cunoscută şi sub titlul Reforma.
Acest concert beneficiază de sprijinul Ambasadei Libanului la Bucureşti, iar cu această ocazie avem şi plăcerea de a fi onoraţi cu prezenţa Doamnei Ambasador Rana Mokaddem şi a altor oficialităţi libaneze, în cadrul acestui eveniment muzical.
Lubnan Baalbaki este unul dintre cei mai solicitaţi tineri dirijori din Orientul Mijlociu. Este recunoscut pentru energia cu care promovează atât repertoriul internaţional, cât si cel clasic arab, creând astfel o legătură unică între spiritul oriental şi cultura occidentală.
Născut în anul 1981, la Beirut, într-o familie de artişti, Lubnan Baalbaki a fost iniţiat de timpuriu în domeniul artelor, crescând printre muzicieni şi pictori. A studiat vioara la Conservatorul libanez, după care şi-a obţinut diploma de licenţă la secţia de dirijat orchestră a Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca în 2009, sub îndrumarea maestrului Petre Sbârcea, dar a studiat şi compoziţie cu Szegö Péter.
Ulterior, Lubnan Baalbaki şi-a continuat studiile masterale la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, la clasa maestrului Horia Andreescu, unde a absolvit cum laude. În prezent este înscris în programul doctoral al aceleiaşi instituţii, unde îşi desfăşoară cercetările legate de Psihologia actului dirijoral, sub îndrumarea lui Dan Dediu.
La scurt timp după debutul remarcabil avut alături de l’Orchestre Philarmonique du Liban din luna octombrie a anului 2012, Lubnan Baalbaki a devenit dirijorul principal al Orchestrei de Tineret din cadrul Conservatorului libanez. De asemenea, a colaborat cu muzicieni renumiţi la nivel internaţional, alături de care a abordat, pe lângă repertoriul european, şi lucrări aparţinând unor compozitori arabi, precum Houtaf Khoury, Hiba Al Kawas, Jamal Abu El Hosn sau Marcel Khalife. Drept urmare, Lubnan Baalbaki s-a implicat în turneul Oriental Nights din România, susţinut de către Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania” şi Orchestra Operei Naţionale din Timişoara.
Printre ansamblurile orchestrale la pupitrul cărora s-a aflat Lubnan Baalbaki se numără Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”, Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, Orchestra Filarmonicii „Oltenia” din Craiova, cea a Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău, Orchestra Filarmonicii de Stat din Arad, Orchestra Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploieşti şi Orchestra Operei Naţionale Române din Timişoara. În luna mai a anului 2013, dirijorul a fost invitat să ia parte în cadrul turneului întreprins de Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania” în Bahrain, alături de faimoasa cântăreaţă Hiba Al Kawas, iar în luna iunie a aceluiaşi an, Lubnan Baalbaki şi-a făcut debutul la Festivalul Beiteddine din Liban, alături de Orchestra Operei Naţionale din Timişoara.
În luna mai a anului curent Lubnan Baalbaki şi-a adus contribuţia în organizarea turneului realizat în Muscat - capitala Omanului, de către Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”, în colaborare cu Hiba Al Kawas.
Dirijorul îşi extinde constant repertoriul muzical european, prin participarea la diferite cursuri de măiestrie de dirijat orchestră şi operă, susţinute de maeştrii Colin Metter – profesor de dirijat al Royal Academy of Music din Londra –, Christian Badea – unul dintre studenţii remarcabili ai lui Leonard Bernstein, Petre Sbârcea – unul dintre primii discipoli ai lui Sergiu Celibidache, sau Franco Ferrara.
Proiectele artistice ale dirijorului Lubnan Baalbaki din acest an vor include, pe lângă apariţiile alături de l’Orchestre Philarmonique du Liban, Orchestra Filarmonicii din Qatar, Orchestrele Filarmonicilor din Bacău, Ploieşti sau Craiova, şi debutul său în cadrul Beirut Chants Festival. De asemenea, pentru stagiunea viitoare, Lubnan Baalbaki are programate concerte la pupitrul Orchestrelor Simfonice din Guayaquil, Cuenca şi Loja – Ecuador, dar şi un turneu pe teritoriul Mexicului.
Wissam Boustany s-a născut la Beirut la 1 octombrie 1960 şi şi-a început studiile muzicale de pian la vârsta de 11 ani la Conservatorul Naţional de Muzică libanez, după ce primii ani de şcoală i-a petrecut la Şcoala germană din Ras Beirut. Un an mai târziu, la sugestia tatălui său vitreg – Emile Noun – profesor de vioară şi director al orchestrei conservatorului, a luat primul contact cu flautul – instrument care l-a fascinat. În anul 1977, Wissam Boustany a părăsit Libanul din pricina războiului civil, pentru a se stabili, alături de familia sa, în Canada. În acelaşi an însă, părinţii săi s-au întors în ţara natală, iar Wissam Boustany a fost trimis la Manchester, pentru a-şi continua educaţia muzicală în cadrul Chetam’s School of Music, iar din 1979, la Royal Northern College of Music, unde şi-a dobândit statutul de interpret profesionist.
Prestaţia sa de excepţie, în cadrul a numeroase competiţii internaţionale, i-a adus lui Wissam Boustany premii importante: în anul 1979 a câştigat locul doi la Competiţia Anuală BBC a tinerilor muzicieni – la sectorul instrumentelor de suflat, în 1981 a fost medaliatul cu argint al Competiţiei organizate de către London Symphony Orchestra, iar în anul următor a câştigat tot o medalie de argint la Concursul Internaţional de flaut de la Madeira. De asemenea, în 1997 a fost răsplătit cu cel mai mare grad onorific din Liban – acela de Cavaler al Ordinului Cedar, iar un an mai târziu a primit Premiul de Cristal din partea Formului Economic Mondial din Davos.
Wissam Boustany a desfăşurat o carieră impresionantă de-a lungul timpului, bucurându-se de audienţe record în cadrul concertelor sale din Europa, Orientul Mijlociu, Orientul Îndepărtat, din America de Sud şi de Nord. A susţinut cursuri de măiestrie în instituţii de renume mondial, multe dintre acestea în Marea Britanie – Royal Northern College of Music, Royal Scottish Academy of Music, Chetham’s School of Music şi Trinity College of Music – unde îşi desfăşoară în prezent activitatea pedagogică principală. Boustany a organizat masterclass-uri pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, la U.C.L.A., Universitatea de Stat din Illinois, Universitatea din Carolina de Nord şi cea din Santa Barbara.
Unul dintre aspectele remarcabile identificabile în practica sa interpretativă se leagă de introducerea unui stil modern în cadrul repertoriului clasic, Wissam Boustany combinând cu succes tradiţia şi modernitatea.
Printre lucrările înregistrate şi incluse în repertoriul lui Wissam Boustany se numără Sounds from Within, Wandering Winds, Vivaldi’s Children, Beat Furrer Concerto sau Il Viaggio a Rheims, alături de Chamber Orchestra of Europe, sub bagheta lui Claudio Abbado. A colaborat, de asemenea, cu numeroşi compozitori în vederea promovării unor piese contemporane, ca Maiastra (Simon Holt), Lifecycle (Walid Hourany), A Fisherman’s Flute (David Anderson), Rising from the Ashes (Tarik Younis), Land of the Prophets (Peter Cowdrey), Mirror of Eternity (Houtaf Khoury) ş.a.
A avut apariţii alături de ansambluri de renume: Chamber Orchestra of Europe, London Symphony Orchestra, London Mozart Players, London Bach Orchestra, London Soloists Chamber Orchestra sau English Symphony Orchestra.
Impactul pe care războiul din Liban l-a avut asupra vieţii şi muzicii sale l-a determinat pe Wissam Boustany să fondeze proiectul Towards Humanity, care foloseşte arta muzicală în sprijinul acţiunilor umanitare desfăşurate la o scară internaţională. Astfel, flautistul a înfiinţat în anul 1995 o asociaţie cu acelaşi nume, care susţine comunităţile umane afectate de drama războiului.
Vineri, 20 iunie 2014, ora 19, Abonament 31
Colegiul Academic
Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat „Transilvania”
Dirijor: Lubnan Baalbaki (Liban/România)
Solist: Wissam Boustany (Liban/Anglia) - flaut
Program:
Carl Maria von Weber - Uvertura la opera Der Freischütz
Houtaf Khoury - Mirror of eternity pentru flaut, orchestră de coarde, darbouka, timpan şi pian
Felix Mendelssohn Bartholdy - Simfonia nr 5, op. 107, Reforma
Concert realizat cu sprijinul Ambasadei Libanului la Bucureşti
PREŢUL BILETELOR
Pentru Concertele simfonice/ vocal-simfonice/ Recitaluri:
20 lei preţ întreg / concert
10 lei preţ redus (elevi, studenţi şi pensionari) / concert
Biletele se pot cumpăra de la Agenţia de Bilete a Filarmonicii (Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3, la parter în incinta Casei de Cultură a Studenţilor, Tel. 0264 43 00 60).
Începând cu luna mai 2014 programul Agenţiei de Bilete este următorul: Luni & Miercuri 10 – 16, Marţi & Joi 12 – 18, Vineri 10 -14.
Se pot achiziţiona bilete şi cu o oră înainte de începerea concertului, direct de la locaţia acestuia (Colegiul Academic/Casa Universitarilor), în limita locurilor disponibile.
Atenţie: În ziua concertului, Agenţia de bilete este deschisă în intervalul 10-14!
Concert Simfonic American Sounds
COMUNICAT DE PRESĂ
Stimaţi Parteneri, Dragi Prieteni ai Filarmonicii,
În fiecare stagiune dedicăm un concert compozitorilor americani, intitulat sugestiv American Sounds. Anul acesta vă invităm să ascultaţi lucrări celebre semnate de Aaron Copland, Jay Ungar, George Gershwin, Richard Hayman şi Wynton Marsalis, însă şi cunoscuta piesă Souvenir d’Amerique, Variations of burlesques sur „Yankee Doodle” op. 17, pentru vioară şi orchestră, a compozitorului belgian Henri Vieuxtemps.
Vă aşteptăm miercuri, 11 iunie, de la ora 19, în sala Auditorium Maxium a Colegiului Academic pentru a fi alături de Orchestra Simfonică şi cei doi invitaţi speciali din Statele Unite ale Americii, violonistul Daniel Szasz şi trompetistul John McElroy, într-un Concert Simfonic dirijat de Cristian Oroşanu, dirijor al Filarmonicii din Braşov.
În stagiunile recente, Cristian Oroşanu a debutat la pupitrul unor ansambluri de renume: a dirijat Orchestre de Paris, Orchestre National de Bordeaux şi Orchestra Tonhalle din Zürich. În Japonia, dirijorul şi-a stabilit o relaţie strânsă cu un ansamblu tânăr şi dinamic, Hyogo Performing Arts Center Orchestra.
În cursul stagiunii 2007-2008, a fost dirijor asistent la Deutscher Symphonie Orchester din Berlin. A colaborat, de asemenea, cu BBC Scottish Orchestra, Ensemble orchestral de Paris, Orchestre Lamoureux, Orchestra Naţională din Porto, Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, Orchestrele Filarmonicilor din Strasbourg şi Bruxelles, Israel Kibbutz Orchestra. În 2005, a dirijat, la Competiţia Internaţională Malko, Orchestra Simfonică Radio din Danemarca, ocazie cu care a fost distins cu Premiul II.
Cristian Oroşanu susţine o intensă activitate şi în Bucureşti, unde şi-a alcătuit un repertoriu amplu, atât în domeniul simfonic, cât şi în cel de operă. Colaborează frecvent cu Orchestra Naţională Radio, dar şi cu Operele Române din Bucureşti şi Cluj-Napoca, unde a dirijat peste 30 de lucrări de gen. În prezent, este dirijor al Filarmonicii din Braşov.
Cristian Oroşanu a studiat, în paralel, cornul şi dirijatul de orchestră la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Înainte de a îmbrăţişa cariera de dirijor, a fost, timp de cinci ani, cornist în Orchestra Naţională Radio. Ulterior, o bursă la Academia Internaţională Bach din Stuttgart i-a oferit posibilitatea de a studia dirijatul cu Helmuth Rilling.
În 1999, a devenit profesor de orchestră la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, iar din 2010 predă dirijat la Academia de Muzică din Iaşi.
Activ ca solist de concert, recital, şi muzică de cameră, Daniel Szasz este concertmaestru la Orchestra Simfonică din Alabama din 1997. Muzician complex, interesat atât de interpretarea repertoriului standard, cât şi a celui mai puţin familiar, Daniel Szász a fost aclamat pentru „sunetul său expresiv, cald şi bogat”, iar interpretările sale au fost primite cu entuziasm, atât din partea publicului, cât şi a presei de specialitate.
Născut la Sibiu, Daniel Szász a început studiul viorii la vârsta de 6 ani. Printre profesorii săi din România, se regăsesc Mihai Wunderlich, Victoria Nicolae şi András Ágoston. Încă din timpul studenţiei, a devenit membru al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „Transilvania”. Au urmat cursuri cu Alberto Lysy, la Academia de Muzică „Yehudi Menuhin” din Gstaad, iar apoi în Statele Unite, cu Vasile Beluska, Yair Kless, Gerald Jarvis şi Patrick Rafferty. A studiat, de asemenea, muzică de cameră, cu membrii Cvartetelor „Franz Schubert”, „Audubon” şi „Fine Arts”.
Daniel Szász este deţinătorul a numeroase premii naţionale, dar şi internaţionale, la concursuri din Italia şi SUA, inclusiv Premiul Publicului la Competiţia Internaţională de Muzică de Cameră „Vittorio Gui” din Florenţa. De-a lungul anilor, violonistul a participat la numeroase festivaluri, în Austria, Ungaria şi SUA. De asemenea, Daniel Szász a pus bazele Zilelor Muzicale Româno-Americane de la Sibiu, festival ce se desfăşoară în fiecare vară.
În 2006, a fost numit concertmaestru al Lake Placid Sinfonietta, orchestra festivalului din Lake Placid, New York. Câteva din colaborările cele mai semnificative au inclus interpretări solo şi recitaluri de muzică de cameră cu violoniştii Jaime Laredo şi András Ágoston, pianiştii Jerome Rose şi Yakov Kasman, violoncelistul Alban Gerhardt, mandolinistul Chris Thile şi bandoneonistul Raul Jaurena.
John McElroy a activat, începând din anul 1974 şi până în luna mai a anului curent, ca trompetist principal, dar şi ca solist al Orchestrei Simfonice din Alabama. Absolvent al prestigiosului conservator „Curtis Institute of Music” din Philadelphia, John McElroy a fost cooptat ulterior ca membru în societatea Soliştilor de Concert din Philadelphia, a societăţii Young Audiences Inc., şi a făcut parte din cvintetul de alămuri „Rittenhouse Brass Quintet”.
Trompetistul a realizat înregistrări, a concertat şi a întreprins turnee alături de Orchestrele din Philadelphia, Atlanta şi alte ansambluri simfonice regionale. De asemenea, a menţinut colaborări pe termen lung cu organizatorii Festivalurilor „Grand Teton Music” din Jackson, din Wyoming, „Eastern Music” din Greensboro (Carolina de Nord) sau cel din New Hampshire, în cadrul cărora a activat constant ca trompetist principal.
În egală măsură un interpret de repertoriu cameral, John McElroy a susţinut numeroase recitaluri şi concerte alături de cvintetul „Ambassador Brass Quintet”, pe lângă participarea sa la Festivalul de Muzică „Spoleto” din Charleston (Carolina de Sud). Începând din anul 2002, trompetistul a vizitat cu interes România, cu ocazia apariţiilor sale solistice alături de Filarmonica de Stat din Sibiu şi Filarmonica de Stat „Transilvania”. De asemenea, aportul lui John McElroy în cadrul Festivalului de Muzică Româno-Americană, s-a materializat prin susţinerea de recitaluri şi cursuri de măiestrie la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.
John McElroy a dezvoltat şi o importantă carieră pedagogică la facultăţile de muzică ale Universităţii „Samford” (Alabama), din Montevallo şi Tuscaloosa (Alabama), dar şi la Şcoala de Arte din acelaşi stat american. O mare parte dintre studenţii pe care i-a îndrumat desfăşoară la ora actuală o importantă carieră interpretativă.
În luna mai a anului 2000, numele trompetistului John McElroy a fost adăugat listei celor din „Alabama Jazz Hall of Fame”, alături de cel al prietenului şi fostului său student – Wynton Marsalis.
Miercuri, 11 iunie 2014, ora 19, Abonament 30
Colegiul Academic
AMERICAN SOUNDS
Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat „Transilvania”
Dirijor: Cristian Oroşanu
Solişti: Daniel Szasz (SUA) - vioară
John McElroy (SUA) - trompetă
Aaron Copland - Fanfare for the Common Man
Saturday Night Waltz şi Hoe-Down din Suita Rodeo
Jay Ungar - Ashokan Farewell pentru vioară şi orchestră
Henri Vieuxtemps - Souvenir d’Amérique, Variations burlesques sur „Yankee Doodle”, op. 17, pentru vioară şi orchestră
George Gershwin - Embraceable You pentru trompetă şi orchestră (aranjament Calvin Custer)
Richard Hayman - Pops Hoedown pentru orchestră
Wynton Marsalis - Selecţiuni din A Fiddler’s Tale pentru trompetă, vioară, clarinet, fagot, trombon, contrabas şi percuţie
George Gershwin - Un american la Paris
PREŢUL BILETELOR
Pentru Concertele simfonice/ vocal-simfonice/ Recitaluri:
20 lei preţ întreg / concert
10 lei preţ redus (elevi, studenţi şi pensionari) / concert
Biletele se pot cumpăra de la Agenţia de Bilete a Filarmonicii (Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3, la parter în incinta Casei de Cultură a Studenţilor, Tel. 0264 43 00 60).
Începând cu luna mai 2014 programul Agenţiei de Bilete este următorul: Luni & Miercuri 10 – 16, Marţi & Joi 12 – 18, Vineri 10 -14.
Se pot achiziţiona bilete şi cu o oră înainte de începerea concertului, direct de la locaţia acestuia (Colegiul Academic/Casa Universitarilor), în limita locurilor disponibile.
Atenţie: În ziua concertului, Agenţia de bilete este deschisă în intervalul 10-14!
Formaţia AdHOC în Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi la Cluj-Napoca
COMUNICAT DE PRESĂ
Festivalul „Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi”, eveniment aflat sub egida Ministerului Culturii, îşi desfăşoară anul acesta cea de-a 24-a ediţie şi în Cluj-Napoca.
Joi, 22 mai, de la ora 19, în Sala Studio a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, Ansamblul AdHOC condus de dirijorul Matei Pop, alături de Cvartetul de coarde Opera Quartet va susţine un recital cu muzică contemporană, compusă de György Selmeczi, Valentin Timaru, Daniel Matej, Vasile Herman, György Kurtág, Adrian Pop şi Corneliu Dan Georgescu.
SIMN 2014 este un festival cu muzică nouă, muzică revoluţionată de progresul ştiinţific şi tehnologic, avangardă muzicală pentru un public cât mai larg, profesionişti şi amatori deopotrivă, invitaţi să descopere noi universuri sonore.
Cu ocazia prezentării la Cluj a primei audiţii mondiale a lucrării Colinda-Baladă op. 42 de György Kurtág (martie 2009, în cadrul ediţiei a VIII-a a Festivalului Cluj Modern) s-a reunit ad-hoc ansamblul instrumental necesitat de partitură. Repetiţiile acestuia, conduse de tânărul dirijor şi compozitor Matei Pop, s-au desfăşurat sub directa îndrumare a maestrului Kurtág. Impulsul muzical al acestei colaborări a fost atât de viu, încât s-a născut atunci idea spontană a unei implicări de durată în ce priveşte sondarea valorilor repertoriului contemporan. Astfel s-a conturat proiectul AdHOC, ansamblu ce reuneşte, într-o geometrie variabilă o serie de tineri şi valoroşi muzicieni aparţinând şcolii interpretative clujene.
Animat de excelentul violonist Rafael Butaru, concertmaestru al orchestrei Operei Române din Cluj, Cvartetul Opera sau Opera Quartet este alcătuit exclusiv din tineri membri ai aceleiași orchestre. Activitatea lor, concretizată prin prezența în cadrul stagiunilor și festivalurilor de muzică de cameră locale, se integrează fericit scenei cvartetistice clujene (remarcabilă prin numărul și valoarea ansamblurilor de gen). Cu Cvartetul de Giuseppe Verdi ca piesă de bază a repertoriului, Cvartetul Opera se manifestă dezinvolt și în repertoriul contemporan, grație colaborării cu Ansamblul AdHOC.
După studii de dirijat (cu Petre Sbârcea) şi compoziţie (cu Cornel Ţăranu) la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, Matei Pop a urmat stagii de perfecţionare şi cursuri de măiestrie cu maeştri reputaţi ai dirijatului, între care Kurt Masur, Gianluigi Gelmetti, Zoltán Pesko, Peter Eötvös. Lector universitar al Academiei de Muzică clujene, desfăşoară în paralel o susţinută activitate dirijorală, evoluând ca invitat la pupitrul Filarmonicilor din Cluj, Iași, Târgu-Mureş, Arad, Bacău, Oradea, Satu Mare, Sibiu, Ploieşti, Craiova, Chişinău (Republica Moldova), al Orchestrei de cameră a Radiodifuziunii din Bucureşti sau al Operei Maghiare din Cluj.
Ca dirijor permanent al Ansamblului de muzică contemporană AdHOC a susţinut concerte apreciate în cadrul festivalurilor Cluj Modern (2009, 2011, 2013), Festivalul Muzicii Româneşti Iaşi (2011, 2013), Festivalul Internaţional Toamna Muzicală Clujeană (2013).
Joi, 22 mai 2014, ora 19
Sala Studio a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”
Formaţia AdHOC
Boroka Pöllnitz - flaut, Adrian Cioban - oboi, Răzvan Poptean - clarinet, Victor Tobac - clarinet bas, Rafael Butaru – vioara I, Diana Man – vioara a II-a, Ovidiu Costea - violă, Vlad Rațiu - violoncel, Raul Lenar - contrabas, Eva Butean - pian, Ioan Dărăban - percuţie
Dirijor: Matei Pop
Cu participarea Cvartetul de coarde Opera Quartet
Rafael Butaru – vioara I, Diana Man – vioara a II-a, Ovidiu Costea – violă, Vlad Rațiu – violoncel
Prezentarea programului: Adrian Pop
Program:
György Selmeczi - Septuor
Valentin Timaru - Sonata pentru oboi solo
Daniel Matej - NICE
Vasile Herman - Grafica musicale per pinoforte
György Kurtág - Six moment musicaux op. 44
Adrian Pop - Polifonii (First „Orient Express” Official Arrival at Victoria’s Station, London)
Corneliu Dan Georgescu - Sub signum harmoniae
Pentru a afla programul festivalului din celalalte oraşe accesaţi: www.simn2014.com
Eveniment realizat în parteneriat cu Academia de Muzică „Gheorghe Dima” şi Festivalul „Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi” Bucureşti
PREŢUL BILETELOR
Pentru Concertele simfonice/ vocal-simfonice/ Recitaluri:
20 lei preţ întreg / concert
10 lei preţ redus (elevi, studenţi şi pensionari) / concert
Biletele se pot cumpăra de la Agenţia de Bilete a Filarmonicii (Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3, la parter în incinta Casei de Cultură a Studenţilor, Tel. 0264 43 00 60).
Începând cu luna mai 2014 programul Agenţiei de Bilete este următorul:
Luni & Miercuri 10 – 16, Marţi & Joi 12 – 18, Vineri 10 -14.
Se pot achiziţiona bilete şi cu o oră înainte de începerea concertului, direct de la locaţia acestuia (Colegiul Academic/Casa Universitarilor), în limita locurilor disponibile.
Atenţie: În ziua concertului, Agenţia de bilete este deschisă în intervalul 10-14!
TODOR TAMÁS @ Galeria Quadro
Expoziție de pictură TODOR TAMÁS
Vernisaj: 8 mai, ora 18:00
8 - 30 mai, 2014
Luni-vineri: 11:00-14:00; 15:00-19:00
Todor Tamás (1989) face parte dintr-o tânără generație de artiști care se întoarce cu multă dezinvoltură la pictură, percepută nu doar în cadrul propriei discipline, ci și ca teren de convertire a efemerei vizualități care ne înconjoară.
Astfel, în picturile sale, care emană prospețime, elementele unei culturi vizuale copleșitoare – a străzii și a lumii virtuale deopotrivă – sunt aduse în domeniul „grand art”-ului și se leagă de tradiția picturii. Surprinzătoare este întâlnirea dintre imaginile încărcate – care utilizează pe deplin instrumentele „grele” ale picturii (făcând ca aceste pânze să fie descendente ale picturii lui Goya și a suprarealiștilor) – cu degajata raportare la viață a unui ștrengar.
Titlurile lucrărilor localizează „terenul de joc” al lui Todor Tamás în cartier, în spatele curții, în preajma locului de bătut covoare. Localizarea este și temporală, trimițând poate spre locurile copilăriei, însă nu e vorba despre o evocare nostalgică și nici despre tematizarea memoriei: aceste locuri familiare devin peisaje selenare în care trimiterea la viață se face în lipsa ei sau prin prezența unor ființe de neidentificat.
Putem aplica sintagma „de neidentificat” și procedeelor picturale ale lui Todor Tamás, care operează între figurativ și abstract, între iluzia perspectivei și suprafața pânzei, între imagine și narațiune. Tocmai în intervalul lor de neidentificat, pictura sa îşi găsește teren de joc.
Incepe festivalul Transylvania History Days 2014
The good ol'times are back
9 - 11 MAI
in Parcul Central
Festivalul Transylvania History Days
Va asteptam in Parcul Central, de vineri, 9 mai, pana duminica, 11 mai, sa traim ore de "istorie vie". Vom asista la spectacole cu tematica istorica, demonstratii de lupta, confruntari daco-romane si vom descoperi arta, credintele spirituale si modul de viata din diferite epoci.
Publicul va participa la ateliere de creatie si lucru, organizate in zona destinata fiecarei epoci (daci, romani, gladiatori, ev mediu, sec.XIX). Vor fi ateliere de bucatarie antica, fierarie, tesatorie, olarit, pielarie si jocuri antice.
Proiectii de FILM in aer liber (vineri si sambata, de la ora 21.00) coloana sonora LIVE - cvartet de coarde Mood Quartet
Targul de antichitati, mestesuguri si carte va fi prezent in fiecare zi a festivalului in Parcul Central de la orele 10.00 la 20.00.
La finalul celor 3 zile de festival, in care avut ocazia să participați alături de trupele de reconstituire la asalturi, retrageri și staționări de trupe, Balul Epocilor vă propune o experiență nouă, în care dimensiunea temporală dispare iar istoria te invită să faci parte din ea.
Maşina timpului porneşte, Duminică, 11 Mai, de la ora 19:00 de la vechiul Cazinou din Parcul Central, în Castrum Clus, astăzi Cluj-Napoca. Dansul, muzica, teatrul, ospățul şi costumele sunt componentele indispensabile ale ”Balului Epocilor”.
Pentru cei care îşi doresc să participe la petrecerea de final a festivalului, Balul Epocilor, am pregătit 150 de bilete. Biletele cumpărate până în 5 mai 2014, la ora 14:00, sunt 50 de lei. Între 5 şi 10 mai 2014, biletul va costa 75 de lei. Se pot cumpăra 2 bilete şi vei primi 3 bilete la preţ de 150 de lei. În ziua evenimentului (11 mai 2014), biletele se vor cumpăra de la Punctul de Informare al Festivalului (Parcul Central), iar preţul va fi 100 de lei.