Un mic dar din partea Naționalului craiovean pentru spectatorii de teatru din București:

Vineri, 9 decembrie va avea loc ultima navetă culturală a anului 2022.
Evenimentul este dedicat spectacolului RADIO de Eric Bogosian, regia Bobi Pricop, spectacol ce îl are în rolul principal pe actorul Sorin Leoveanu.
Pentru această ediție a Navetei culturale au fost puse în vânzare doar câteva bilete, care se pot achiziționa din site-ul teatrului:
https://ebilet.tncms.ro/ebilet/Spectacol/Edit/1207
Prețul biletului (132 lei) include transportul București - Craiova - București + locul la spectacol.
Plecarea se va face la ora 13:00 din București, TNB (parcarea din fața Sălii Studio). Întoarcerea va fi după spectacol, în același loc.
Spectacolul RADIO s-a bucurat de un mare succes la data premierei (decembrie 2019), primind numeroase cronici de specialitate favorabile, iar actorul Sorin Leoveanu a fost nominalizat la Premiul UNITER pentru cel mai bun actor în rol principal, pentru rolul Barry Champlain.
Bobi Pricop este unul dintre cei mai inovativi și suprinzători tineri regizori, candidat, începând cu anul 2018, la Premiul Europa pentru Teatru.
Regizorul Bobi Pricop a făcut un spectacol fascinant despre demenţa patologică a lumii cu un text de Eric Bogosian, "Talk Radio", premiat cu Premiul Pulitzer în 1987 şi ecranizat de Oliver Stone în 1988. E surprinzător să vezi cum o emisiune radiofonică de aproape două ore, redată ca atare pe scenă, devine atât de palpitantă și pe plan vizual.
Oana Stoica, Scena9
Sorin Leoveanu în rolul lui Barry Champlain cel mereu prezent în scenă, duce greul reprezentării piesei și viziunii regizorale, interpretarea sa fiind excepțională.
Ileana Lucaciu, Blog de spectator
Spectacolul RADIO vorbește despre nevoia fiecăruia dintre noi de a fi vocea lumii sale. Folosindu-ne de tehnologia pe care o avem la dispoziție, căutăm să le vorbim celorlalți despre noi, despre fricile, angoasele, descoperirile, emoțiile, curiozitățile, așteptările sau neîmplinirile noastre. Sperând că, la capătul mărturisirilor noastre, se va afla cineva care simte la fel.
"Vreau să vă aud. Ce-aveți de gând să faceți pentru țara asta. Aici. La Radio. Night Talk. Ultima noastră scăpare. Oamenii nu mai știu să vorbească unii cu alții."
Plecarea se va face la ora 13:00 din București, TNB (parcarea din fața Sălii Studio). Întoarcerea va fi după spectacol, în același loc.
foto Albert Dobrin
.