„Natură moartă” la Galeriile de Artă din Focşani

Expun artiştii plastici: Horia Bernea, Mihai Chiuaru, Daniela Frumuşeanu, Dorel Găină, Teodor Graur, Dan Hatmanu, Florin Ianas, Rudolf Kocsis, Florin Mitroi, Liviu Nedelcu, Mălina Ionescu, Horea Paştină, Augustin Pop, Marlena Preda Sânc, Liviu Suhar şi Gheorghe Zărnescu.

Vernisaj: 22 octombrie 2013, ora 17,00

Prezinta: criticul de artă Constantin Prut

Natura statică / Natura moartă    

Deşi par a acoperi acelaşi câmp de semnificaţii, aceşti doi termeni prin care numim un gen artistic de mare anvergură istorică şi semantică, avându-şi originea în concreta  ofrandă rituală, dar care îşi extinde în timp preocupările şi sursele de inspiraţie de la simbolica sacră la recuzita vieţii contidiene. La fel cum ritul declină în simulacrul spectacolului teatral, dinspre tragedie, spre dramă şi comedie, reprezentarea ofrandei sacrificiale declină în simulacrul obiectual, şi în reprezentarea mimetică, mediind la geneza modernismului calea spre abstracţie. Obiectul şi contextul reprezentării revin odată cu avangarda disponibile pentru alte investiri grave, parodice sau poetic tautologice.
Natura statică semnalează ca denumire şi preocupare tocmai abandonarea investirii originare, funerare  iar expoziţia urmăreşte acest vast traseu referenţial condensat în creaţia unor artişti ai „duratei scurte” a contemporaneităţii.

Din patrimoniul problematic al lui Horia Bernea figurează, o lucrare din ciclul „Hrană”,  - prin care deschidea în deceniul nouă tematica ofrandei funerare, reacreditând valorizările sacre ale naturii moarte, pe aceeaşi filieră a „cinei funerare”,  a  euharistiei, „mesei servite” - ca în cazul unor cicluri de lucrări ale lui Horia Paştină, trimiţând discret la fraza ofrandei liturgice „ale tale dintru ale tale”. Apropiate prin câmpul simbolic, versiunile lui Bernea şi Paştină propun, prin tratarea materiei picturale  nuanţe interpretative diferite, materia bogată, animată de dinamica gestului, la primul şi stratul dematerializat şi transparent al celuilalt semnalând epurarea senzualităţii în actul transubstanţierii.
Imaginea unui prânz banal, modest, cu peşti eliberaţi de valoarea simbolică, reprezentaţi de Liviu Nedelcu în maniera sa liberă ce combină realismul  cu expresionismul gestual, marchează momentul în care natura moartă ieşită de sub autoritatea simbolicului, prin reschema compoziţională devine suportul figural al purei picturalităţi.
Prin lucrările de pop art reflexiv şi parodic ale sculptorului Rudolf  Koksis, ce prezintă îm anii ’90 transpuneri sculpturale minuţios realiste ale unor produse ready made, alăturând în lucrrarea din expoziţie obiectul concret, uzat şi varianta perenizată ca obiect artefacturat din lemn.
Epurând sensul parodic, Gheorghe Zărnescu impune semnificaţia procesului reprezentării, densitatea culturală a semnului artistic în raport cu varianta naturală, într-o sculptură de un mimetic minimalist – un măr din granit.

De pe poziţia unei poetici diferite, prezintă  lumea de situaţii , de secvenţe cotidiene, fixate de spaţiul şi recuzita domestică pictura Mălinei Ionescu de un realism de referinţă flamandă şi program feminist, şi detaliul spaţial banal al aceluiaşi orizont domestic din lucrarea Irinei Radu, conferind naturii statice semnificaţia  unui discurs despre intimitate şi rutinele ei.

De fascinaţia materiei prezervate din natură, pentru frumuseţea picturală şi încadrată în ordinea unei clasări pur plastice, compoziţionale indică în discursul picturii Marilenei Preda Sânc refuzul medierii metaforei şi a tentantei suplimentări cu sensuri simbolice, dincolo de nivelul inevitabil al reprezentării. Pe aceeaşi schemă compoziţională, instalaţia în tehnică mixtă a Danielei Frumuşanu oferă receptării contactul tactil-vizual, senzual şi anamnezic al obiectelor ce reconstiuie secvenţe de amintire şi nuclee senzorial narative.
O  condiţie aparte a naturii ca natură moartă abordează imaginea voit calofilă în care Augustin Pop aşează pe sumara schiţă a unei mese un fastuos peisaj, devenit ofrandă şi „masă servită” , o natură încă vie dar deja amintire şi obiect. Acelaşi glisaj de la viu la obiect este tema grupajului de fotografii în care Ion Ianăş urmăreşte cum, modelând lutul, materie ambiguu legată de teluric şi  de carnea  omenească mâna rămâne nucleul unui   ambalaj-sarcofag primitiv.

Traseul expoziţional revine circular la problematica sacralităţii tragice, sacrificiale, funerare, prin lucrările de un dramatism intens semnate de Florin Mitroi, Dorel Găină şi Florin Mihai. Sinecdotică a actului sacrificial, comprimat în imaginea abia descifrabilă a unei arme de foc, energie ucigaşă latentă, topită în masele de culoare sau, mai explicită a unei  securi cu tăişul orientat agresiv, în tonuri violente  de roşu şi negruri (Mitroi) şi, în acelaşi regim cromatic, capul tăiat oferit pe tipsie (posibilă reprezentare a temei Sfăntului Ioan Botezătorul), încadrat de imaginea a două capete de taur, opunând viul şi deja obiectul mort, (Florin Mihai) opun serenei teme a ofrandei ca hrană tensiunea predicativă a ofrandei ca sacrificiu, a naturii moarte ca natură ucisă.

Alexandra Titu