„Celelalte Cuvinte – 30 de ani“, la Timişoara

Joi, 10 noiembrie, turneul „Celelalte Cuvinte – 30 de ani” ajunge la Timişoara.
Călin Pop, Marcel Breazu, Leontin Iovan, Tiberiu Pop şi Ovidiu Roşu se întâlnesc cu prietenii timişoreni la Setup Venue & Club, pe la ora 21.
Povestea Celelalte Cuvinte se leagă puternic şi profund de Timişoara, oraşul în care membrii trupei şi-au petrecut studenţia şi în care s-a “semnat” actul oficial de naştere a trupei - pe 13 decembrie 1981. În calitate de trupă a Casei Studenţilor din Timişoara, Celelalte Cuvinte a susţinut primul concert în "sala festivă" a acesteia. Pe atunci Celelalte Cuvinte era o trupă ştiută doar de câţiva colegi, care trebuia să demonstreze că merită să fie printre trupele studenţeşti. Se pare că a reuşit pentru că la al doilea concert, la numai câteva luni diferenţă, în martie, publicul a rupt balamelele uşilor ca să intre. Mai multe poveşti de pe drumul celor 30 de ani vor fi spuse la întâlnirea din Setup, pe care trupa o aşteaptă ca pe întâlnirea cu un grup de prieteni, Timişoara fiind un oraş de suflet, cu multe amintiri, pentru membrii Celelalte Cuvinte.
Trupa Celelalte Cuvinte vine la Timişoara, în turneul aniversar de 30 de ani, ce a pornit din Oradea, a trecut prin Cluj şi Sibiu, va continua la Reşiţa, Constanţa, Galaţi, Buzău, Iaşi, Braşov, Târgovişte şi se va încheia la Bucureşti, pe 8 decembrie, la Sala Palatului.
Una dintre surprizele pregătite special de trupa Celelalte Cuvinte pentru turneul aniversar este prezentarea lucrării rock Oglinda în premieră naţională, lucrare compusă din şase părţi, cu o durată de 20 de minute.
Pentru concertul din Setup Venue & Club, din data de 10 noiembrie, biletele s-au pus în vânzare prin Reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas, Cărtureşti şi on-line pe www.eventim.ro) şi la club.
Preţul acestora este de 20 de lei şi vor fi disponibile şi la intrare.