Oraşele României
Oraşele României. Sfârşitul secolului XIX - începutul secolului XX
Organizata de gazde in colaborare cu Muzeul Olteniei din Craiova, Muzeul Municipiului Bucuresti, Muzeul National Filatelic, sub egida Ministerului Culturii si Cultelor, expozitia prezinta orasele Regatului Romaniei asa cum aratau ele la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX.
Sunt prezentate imagini si obiecte (costume, masina, bicicleta, aparate foto, cismea, clopot de poarta etc.) privind viata oraselor cu toate aspectele legate de organizarea lor edilitara si administrativa - edificii, piete, parcuri, monumente publice si culturale, teatre, scoli si universitati, gari si transportul postal de scrisori si colete, si nu in ultimul rand de biserici. Pe langa vederi de epoca, vor fi expuse piese legate de aspectul vietii urbane, atat din punct de vedere utilitar cat si de cel al petrecerii timpului liber. Expozitia a fost realizata cu scopul de a prezenta evolutia urbana exploziva la sfarsitul secolului al XIX-lea si de a reinvia dragostea pentru monumentele vechi care ne-au fost lasate mostenire, si a caror conservare si protejare trebuie sa fie o preocupare permanenta.
Expozitia este deschisa pana la sfarsitul lunii mai.