Muzeul Naţional de Istorie a României va organiza, începând din 30 aprilie 2013, un eveniment cultural de maximă importanţă şi anvergură, respectiv o expoziţie intitulată
“Comorile Chinei”
care reuneşte 101 seturi de artefacte de o valoare excepţională din patrimoniul cultural al Republicii Populare Chineze.
Realizarea expoziţiei este posibilă datorită cooperării dintre Administraţia de Stat a Patrimoniului Cultural din Republica Populară Chineză, Ministerul Culturii din România şi Ambasada Republicii Populare Chineze în România, fiind organizată în parteneriat de Centrul de Expoziţii de Artă din R. P. Chineză şi Muzeul Naţional de Istorie a României. Pornind de la aceste premise, este de aşteptat ca expoziţia “Comorile Chinei” să devină un reper fundamental în ceea ce priveşte îndelungata tradiţie a relaţiilor bilaterale româno-chineze în domeniul patrimoniului cultural.
Proiectul expoziţional “Comorile Chinei” constituie cel mai amplu demers cultural şi cea mai mare expoziţie organizată de China într-un muzeu din România, reunind artefacte inestimabile provenind din 11 muzee şi instituţii culturale din R. P. Chineză. Reflectând natura atotcuprinzătoare şi inovativă a civilizaţiei chineze, această expoziţie oferă vizitatorilor o bună oportunitate de a aprecia din diferite perspective istorice profunzimea şi bogăţia culturii şi tradiţiilor chineze.
Cu această ocazie vor fi prezentate obiecte provenind din celebrul sit arheologic de la Xi’an, unde a fost cercetat parţial ansamblul funerar al primului împărat al Chinei. Muzeul Naţional de Istorie a României va expune în curând, în premieră în România, o parte faimoşii soldaţi de teracotă ce făceau parte din armata de teracotă, parte a inventarului funerar al împăratului Qin Shi Huang. Este vorba despre statui în mărime naturală reprezentând ofiţeri din armata chineză, atât infanterişti, cât şi arcaşi sau cavaleri. Aceştia sunt realizaţi într-o tehnică deosebită, având o valoare artistică cu totul aparte şi detalii extraordinare de execuţie care uimesc şi astăzi, la mai bine de 2.000 de ani de când au fost create aceste artefacte.
Pe lângă aceste capodopere de o valoare excepţională, expoziţia va cuprinde şi o serie de alte artefacte, printre care amintim mai multe vase neolitice, cu o vechime de câteva mii de ani, artefacte care atestă o uimitoare realizare artistică. Acestora li se adaugă alte piese de referinţă, anume o serie de vase din bronz, celebre în lume pentru calitatea şi valoarea lor extraordinară. Periplul prin civilizaţia chineză continuă cu o serie de bunuri culturale legate de istoria Drumului Mătăsii şi artefacte referitoare la istoria modernă a Chinei. Prin intermediul acestei expoziţii publicul va avea ocazia să admire unele din comorile spectaculoase ale milenarei civilizaţii chineze, datând din zorii epocii neolitice până în perioada modernă, în timpul dinastiilor Ming şi Qing.
Expoziția va fi deschisă pentru public de marţi, 30 aprilie, începând cu ora 10.00 până la orele 18.00 și va putea fi vizitată până în data de 1 august 2013.
În perioada 30 aprilie - 1 august 2013, muzeul va avea un program de vizitare extins, astfel că va fi deschis de marţi până duminică în intervalul orar 10.00 – 18.00, iar în ultima sâmbătă a fiecărei luni, programul se va prelungi până la orele 22.00.
În acestă perioadă, se vor aplica noi condiţii şi tarife de acces diferite de cele aplicate până acum. Astfel, costul unui bilet de acces în muzeu care include vizitarea expoziţiilor “Comorile Chinei”, “Tezaur Istoric” , “Lapidarium-Copia Columnei lui Traian” și a expozițiilor temporare va fi de 25 lei pentru adulţi, 15 lei pentru elevi, studenţi, pensionari şi persoane cu dizabilităţi, 50 lei pentru pachet familial care include 2 adulţi şi maxim 3 copii cu vârsta până în 18 ani. Va exista de asemenea, în această perioadă, opţiunea “acces rapid” în muzeu - 50 lei.
Partenerii expoziţiei-eveniment “Comorile Chinei” sunt:
DK PROFIL, CORA ROMÂNIA, INTERNATIONAL PARTNER BŰRO, ROMANO ELECTRO (ROEL), DOCSYS, EDITURA LITERA, RADIO GUERRILLA, JURNALUL NAŢIONAL , AGERPRES, XINHUA, TV CITY, NATIONAL GEOGRAPHIC, NATIONAL GEOGRAPHIC TRAVELER, TERRA MAGAZIN, ISTORIE ŞI CIVILIZAŢIE, BUCHAREST HERALD, ONLINEGALLERY, TURISM ROMÂNESC, INCOME MAGAZINE